Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mădălin Hodor la RFI: Suspendarea mea de către CNSAS este o decizie fără fundament legal

madalin_hodor_suspendare_cnsas_fundament_legal.jpg

Arhivele Securităţii, noi controverse (Sursa foto: pixabay-ilustraţie)
Arhivele Securităţii, noi controverse (Sursa foto: pixabay-ilustraţie)

Cercetătorul Mădălin Hodor ar putea contesta în instanţă decizia CNSAS de a-i suspenda acreditarea, după ce a publicat în Revista 22 o listă de persoane prezentate ca fiind colaboratori ai Securităţii.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) l-a lăsat fără calitatea de cercetător pe Mădălin Hodor şi a deschis o anchetă disciplinară, după ce istoricul a publicat în Revista 22 o listă de persoane prezentate ca fiind colaboratori ai Securităţii. Printre ele se aflau nume cunoscute, ca Ioan Aurel Pop, noul preşedinte al Academiei Române, precum şi jurnalistul Cornel Nistorescu şi sociologul Dorel Abraham.

Mădălin Hodor spune la RFI că suspendarea sa de către CNSAS nu are temei legal: „Decizia a fost luată de Colegiu fără să fiu audiat, fără să mi se ceară un punct de vedere. Suspendarea acreditării nu este o decizie legală, pentru că nu există în regulamentul care reglează relaţia dintre cercetătorii acreditaţi şi CNSAS o astfel de sancţiune. Singura sancţiune aplicabilă unui cercetător acreditat este retragerea acreditării, dar aceasta priveşte doar faptele pe care un cercetător acreditat le-ar săvârşi privind încălcarea vieţii private, dacă ar scrie despre boli, despre relaţii intime şi aşa mai departe, lucruri care sunt reglementate legal. Suspendarea nu există ca şi măsură administrativă. Decizia aceasta în situaţia mea mă pune într-o zonă gri (...). Eu consider că sunt încălcate regulamentele de funcţionare şi e o decizie care nu are fundament legal”.

Mădălin Hodor ia în calcul sesizarea instanţei: „Aştept să văd rezultatele atât ale anchetei administrative pe care a declanşat-o Colegiul, cât şi rezultatele anchetei disciplinare a Comisiei de Disciplină şi în măsura în care ele vor duce la sancţiuni, mă voi adresa instanţei”.

Mădălin Hodor, despre suspendarea acreditării de cercetător de către CNSAS