Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ţuţuianu: La nivel simbolic, mitingul PSD din Capitală trebuie organizat în Piaţa Victoriei

Senator Adrian Tutuianu Pro Romania motiune cenzura.jpg

Sursa foto: Facebook/Adrian Ţuţuianu
Sursa foto: Facebook/Adrian Ţuţuianu

PSD Dâmboviţa poate aduce la mitingul din Bucureşti peste 20 de mii de oameni, declară la RFI vicepreşedintele PSD Adrian Ţuţuianu, şeful filialei amintite. El precizează că fiecare participant la mitingul din Capitală pe care-l va organiza partidul pe 9 iunie îşi va suporta costurile, dar dacă unii nu vor putea face asta, va interveni organizaţia de partid.

Adrian Ţuţuianu: Mesajul mitingului PSD este de susţinere a guvernării, a programului de guvernare. Este un mesaj foarte clar, în condiţiile în care de mai multă vreme se încearcă prin diverse metode înlăturarea PSD şi ALDE de la guvernare, în încercarea de a prelua această guvernare de către forţe politice care nu au câştigat lucrul acesta prin votul cetăţenilor.

 

Reporter: Cui îi transmiteţi acest mesaj?

Adrian Ţuţuianu: Românilor, celor care ne-au votat, celor care nu ne-au votat. Este util ca din când în când să arătăm că există o zonă de susţinere masivă pentru PSD şi coaliţia de guvernare.

 

Reporter: Nu e neobişnuit ca un partid aflat la guvernare să facă un miting de susţinere a propriului Executiv, în condiţiile în care se bazează pe o majoritate confortabilă în Parlament?

Adrian Ţuţuianu: Noi nu suntem într-o situaţie de funcţionare normală a societăţii româneşti. Avem în ultima perioadă patru solicitări ale preşedintelui României legate de o eventuală demisie a doamnei Dăncilă. De asemenea, avem un lucru care-i fără precedent, o plângere penală formulată pentru infracţiuni de înaltă trădare de către liderul Opoziţiei, domnul Ludovic Orban, o plângere care a fost caracterizată de foarte multă lume ca fiind hilară. De asemenea, avem încercările acestea de rupere a PSD şi de spargere a coaliţiei de guvernare. Toate aceste lucruri necesită şi un răspuns în plan parlamentar şi lucrul acesta se va vedea la o eventuală moţiune de cenzură, dar necesită şi o reacţie publică, care să reafirme susţinerea noastră pentru coaliţia de guvernare şi pentru programul de guvernare aprobat de Parlament.

 

Reporter: Câţi oameni vreţi să aduceţi la mitingul PSD din Bucureşti?

Adrian Ţuţuianu: Eu am spus că organizaţia judeţeană Dâmboviţa pe care o conduc poate veni la Bucureşti cu peste 20 de mii de oameni. Dificultatea principală este de natură logistică, nu avem atâtea mijloace de transport, care ne-ar fi necesare pentru deplasarea colegilor noştri. De aceea, s-a discutat şi varianta organizării de mitinguri în capitalele reşedinţă de judeţ.

 

Reporter: Ce veţi face dacă nu veţi reuşi să mobilizaţi masele, aşa cum v-aţi propus?

Adrian Ţuţuianu: Nu există acest risc. M-am consultat cu colegii mei din partid, există o dorinţă mai veche a multora dintre membrii şi simpatizanţii noştri de a ne exprima public pe teme care par a fi confiscate în stradă de alte forţe politice.

 

Reporter: Dar la miting vor veni membri ai PSD din teritoriu, oameni aduşi cu autocarele, nu oameni simpli, care vin din proprie iniţiativă.

Adrian Ţuţuianu: Păi, cei care vin din judeţe nu vin forţaţi de nimeni, sunt colegii noştri care vor să se exprime.

 

Reporter: Dar îi aduceţi cu autocarele.

Adrian Ţuţuianu: Păi, credeţi că se poate face transportul altfel?

 

Reporter: Le asiguraţi o masă, probabil.

Adrian Ţuţuianu: Nu, astea sunt lucruri pe care dvs. le speculaţi. N-a spus nimeni de aşa ceva. Fiecare vine, îşi suportă costurile. Acolo unde unii dintre colegi nu vor putea să facă acest lucru, va interveni organizaţia de partid. Pe de altă parte, vor fi prezenţi în Bucureşti foarte mulţi membri şi simpatizanţi ai partidului din Bucureşti. Vor putea să vină la acest miting toţi cei care au votat PSD şi ALDE şi susţin această guvernare.

 

Reporter: Care vi se pare locul cel mai potrivit pentru organizarea mitingului din Bucureşti?

Adrian Ţuţuianu: Eu cred că la nivel simbolic, trebuie să-l organizăm tot în Piaţa Victoriei, pentru că s-a creat undeva imaginea că Piaţa Victoriei ar aparţine numai anumitor manifestanţi. Or lucrul acesta nu este adevărat.

Adrian Ţuţuianu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre mitingul PSD
1684