Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Povestea Ioanei d’Arc, cea fără de care Franța era să nu mai existe

jeanne-darc.jpg

Statuia Ioanei d’Arc din Paris, Place des Pyramides
Image source: 
pixabay.com

În data de 30 mai, credincioșii catolici o sărbătoresc pe Sfânta Ioana d’Arc, o eroină simbol pentru Franța și un simbol al luptei pentru libertate. Există și voci care spun că Ioana d’Arc ar fi fost de fapt schizofrenică, iar ceea ce a rămas în istorie drept vocile divine care ar fi îndemnat-o să elibereze Orleans-ul ar fi fost, de fapt, rezultatul unor probleme psihice. Dincolo de această controversă, Ioana d’Arc a rămas în istorie pentru faptul că a produs un moment de cotitură în războiul de 100 de ani.

Ioana d’Arc s-a născut în anul 1412, în Burgundia, la Domremy. A copilărit într-o Franță devastată de război, pentru că regii Angliei, urmași ai ducelui de Normania, William Cuceritorul, aveau pretenții la coroana franceză. Armata engleză, sprijinită de ducele de Burgundia, ocupase o mare parte din teritoriul Franței. Mai mult, moartea regelui francez Carol al VI-lea a complicat situația și mai mult. Fiul său fusese renegat de mama sa, Regina Isabela, care susținea pretențiile la tronul francez ale regelui englez Henric al V-lea, căsătorit cu o principesă franceză. Viitorul rege Carol al VII-lea al Franței controla doar teritoriul de la sud de Loara.

În anul 1429, o tânără de 16 ani, Ioana d’Arc, a avut o viziune și a mers la viitorul rege ca să i-o împărtășească. Se spune că acesta a încercat să îi joace o farsă și s-a deghizat, însă Ioana d’Arc  l-a recunoscut, după un semn divin, și i-a dezvăluit patru profeții.

Cazul tinerei a stârnit vâlvă, iar Ioana d’Arc a fost interogată de clerici și de teologi, care în cele din urmă au fost convinși de răspunsurile ei. Tânăra a primit o armură, un drapel, precum și dreptul de a conduce o armată. Ea a reușit să stârnească o adevărată fervoare religioasă și a pornit să elibereze Orleans-ul, asediat de multă vreme de englezi.

A obținut o victorie cu un imens impact psihologic, pentru că era pentru prima dată după multă vreme când francezii îi învingeau pe englezi. Trupele franceze au prins curaj, astfel încât au urmat și alte victorii, în urma cărora Ioana d’Arc a impus ungerea ca rege a principelui Carol al VII-lea, act ce i-a oferit regelui statutul de suveran legitim.

După încoronarea de la Reims, Ioana d’Arc a încetat să mai audă vocile divine care îi conduseseră acțiunile. Ea a mai participat la o serie de lupte, însă fără prea mare succes. În 24 mai 1430, Ioana d’Arc a fost luată prizonieră de un cavaler burgund și apoi a fost vândută regelui Angliei.

Ea era convisă că va fi răscumpărată de Regele Franței, însă Carol al VII-lea a refuzat să o ajute pe cea căreia îi datora tronul. Într-un proces controversat, Ioana d’Arc a fost judecată de Inchiziție sub acuzația de erezie și condamnată la ardere pe rug. Execuția a avut loc în 30 mai 1431. A murit cu numele lui Isus Crisos pe buze.

Ioana d’Arc a intrat în legendă, pentru că intervenția ei a schimbat soarta războiului, câștigat de francezi. După secole, în anul 1909, Biserica a recunoscut greșeala comisă de Inchiziție, iar Ioana d’Arc a fost beatificată. În anul 1920, Papa Benedict al XV-lea a decis sanctificarea eroinei.

 

Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

Rubrica Pagina de istorie din 30 mai 2018
950