Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Buzatu (PSD), despre suspendarea lui Iohannis: Nu e altă cale, dacă nu respectă decizia CCR

Dumitru Buzatu calmam spirite miting PSD.jpg

Dumitru Buzatu vrea dialog cu Opoziţia şi ONG-urile (Sursa foto: Facebook)
Dumitru Buzatu vrea dialog cu Opoziţia şi ONG-urile (Sursa foto: Facebook)

Tema mitingului PSD ar putea fi legată de eventuala nerespectare a deciziei CCR de către preşedintele Klaus Iohannis privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, declară la RFI liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Ce va face preşedintele Klaus Iohannis, după ce Curtea Constituţională i-a cerut să o revoce pe şefa DNA? „N-aş vrea să prejudec în ceea ce priveşte intenţiile preşedintelui Iohannis, însă este cert în acest moment că domnia sa s-a raliat unei opinii prin care încearcă să evite punerea în aplicare a acestei decizii. Susţinătorii acestei opinii se află în eroare, în special sunt o parte din reprezentanţii Opoziţiei, care cred că acesta este un mijloc de a demantela actuala majoritate parlamentară. Eu sper ca preşedintele, după o analiză serioasă şi după ce va constata că de fapt nu are altă cale, să pună în aplicare această decizie a CCR”, spune Dumitru Buzatu.

Dacă preşedintele refuză să aplice decizia CCR, ar însemna că încalcă legea fundamentală? „Absolut. Ar fi un lucru absolut de nedorit nici pentru noi, pentru actorii politici, dar nici pentru preşedinte nu ar aduce vreun beneficiu”, crede şeful PSD Vaslui.

În aceste condiţii Klaus Iohannis ar trebui suspendat? „Am să vă spun doar opinia mea, pentru că nu există o hotărâre a majorităţii parlamentare şi n-aş vrea să fiu eu acela care iniţiază momentul acesta. După părerea mea, nu există altă cale, dacă nu va pune în aplicare decizia CCR, pentru că atunci am arăta că ducem în derizoriu orice lucru şi relativizăm la maximum inclusiv prevederile Constituţiei. Nu se poate pe de o parte să afirmăm că respectăm Constituţia (...), iar pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi discurs, să contrazicem acest lucru”, consideră Dumitru Buzatu.

 

Tema mitingului PSD

 

Întrebat care va fi până la urmă tema mitingului PSD, Dumitru Buzatu a răspuns: „Păi, cred că discuţia de astăzi e un exemplu foarte bun pentru a explica motivele ieşirii noastre în stradă. Dacă noi nu acceptăm ca o guvernare bazată pe o majoritate parlamentară, pe respectarea regulilor democratice, să-şi exercite atribuţiile şi protestăm împotriva acesteia în permanenţă, atunci şi acea majoritate are dreptul să iniţieze un protest împotriva lucrurilor pe care ceilalţi le susţin. Dacă ar fi să detaliem, poate că protestul nostru ar fi extrem de motivat în aceste momente, dacă vom protesta pentru nerespectarea Constituţiei, pentru nerespectarea hotărârilor CCR şi împotriva numeroaselor abuzuri care s-au produs la un anumit nivel al justiţiei şi aici cred că ne referim direct la ceea ce înseamnă activitatea DNA”.

Solicitat să spună mai clar dacă tema mitingului PSD ar putea fi apărarea deciziei CCR privind revocarea lui Kovesi, liderul PSD Vaslui a precizat: „Ar putea fi cel mai înalt grad de apărare a drepturilor civile, a drepturilor cetăţeneşti, care cred că trebuie să fie scopul oricărui partid politic”.

Când şi unde va fi mitingul PSD? „Probabil că în Comitetul Executiv de astăzi vom decide în urma discuţiilor când va avea loc acest miting”, spune el.

Data de 9 iunie „e o dată prezumtivă, dar n-aş putea să vă confirm cu certitudine eu”, declară Dumitru Buzatu.

Întrebat dacă mitingul PSD se va suprapune cu parada gay din 9 iunie, din Piaţa Victoriei, liderul PSD Vaslui a răspuns: „Deocamdată nu s-a solicitat autorizarea acestui miting. Atunci când vom solicita, vom examina toate aceste ipoteze şi evident, nu ne vom suprapune cu alte manifestări ale diverselor categorii, grupuri sociale sau oricărui protestatar, care doreşte să-şi exercite acest drept”.

Dumitru Buzatu, despre decizia CCR privind revocarea lui Kovesi
1064