Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Judecătoria Chișinău: Alegerile locale, declarate nule; Năstase:”O decizie arbitrară, cu încălcarea flagrantă a legii”

Judecătoria Chișinău nu a validat mandatul noului primar ales, Andrei Năstase. Astfel, instanța a declarat nule alegerile din 3 iunie asta după ce candidatul pro-european a obținut 52,57 la sută din voturi. Liderul Platformei Demnitate și Adevăr a anunțat că va contesta decizia la Curtea de Apel. Totodată, Andrei Năstase a chemat oamenii la proteste pașnice. 

Ședința de judecată a durat mai bine de patru ore și a avut loc cu ușile închise.  Judecătoarea Rodica Berdilo le-a cerut jurnaliștilor să părăsească sala, chiar la începutul ședinței. Primarul nou ales, Andrei Năstase a încercat însă să facă un demers pentru ca presa să asiste, dar magistrata nu a ținut cont, menționând că jurnaliștii pot participa doar la începutul și sfârșitul întrunirii. După trei ore de deliberări, magistrata Rodica Berdilo a declarat că nu se confirmă legalitatea alegerilor locale noi. Între timp, câteva zeci de oameni adunați în fața Judecătoriei au scandat ”Jos justiția coruptă”, Noi nu cedăm”, ”Năstase e primar”, ”Noi am ales”. Oamenii veniți la protest susțin că invalidarea mandatului primarului ales, Andrei Năstase, este ilegală.

Andrei Năstase: ”Noi nu îngenunchem în fața mafiei”

După pronunțarea hotărârii, Andrei Năstase a ieșit în fața oamenilor și i-a îndemnat să protesteze pașnic.
„Este o decizie arbitrară, cu încălcarea flagrantă a legii. Ei cred că o să îngenunchem, dar noi nu îngenunchem în fața mafie. Încearcă să ne fure libertatea prin aerul pe care ni-l iau, prin terenurile de joacă pe care le iau. Noi nu suntem robii lor. Îndemnul meu este să nu le dăm satisfacție. Ei își doresc să procedăm ca și ei. Să păstrăm calmul”, a declarat Andrei Năstase, citat de jurnal.md. ”Va trebui să ieșim la proteste de amploare dacă ei vor scuipa în votul oamenilor. Ei nu au lovit în mine, nu doar eu am votat, au lovi în toți”, a adăugat Andrei Năstase.

Maia Sandu: ”Justiția controlată de Plahotniuc a luat cea mai criminală decizie la adresa democrației”
Și Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu a venit cu o reacție după nevalidarea alegerilor locale. ”Astăzi justiția controlată de Plahotniuc a luat cea mai criminală decizie la adresa democrației din Moldova - a călcat în picioare opțiunea liberă și democratică a cetățenilor. Astăzi ei au scuipat și au dat pe jos cu ceea ce ne-a mai rămas de preț - votul nostru”. ”Prin decizia fără precedent de astăzi Plahotniuc vrea să ne arate că lui nu-i pasă de oameni! Că el decide în această țară - decide cine câștigă și cine pierde. Noi însă ne vom apăra votul, pentru că e unica armă care ne-a rămas împotriva dictaturii. Noi le spunem ferm uzurpatorilor - ne vom apăra votul cu orice preț”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Ion Ceban: Decizia instanței, surprinzătoare

Socialistul Ion Ceban afirmă doar că decizia instanței este surprinzătoare și incorectă, în raport cu el. Miercuri socialiștii vor veni cu detalii, în cadrul unei conferințe de presă, a scris Ceban pe Facebook.

Ce prevede Codul Electoral în cazul invalidării mandatului primarului? 

Potrivit Codului Electoral, în cazul în care mandatul primarului ales nu este validat, municipiul Chișinău urmează a fi condus de un primar interimar până la alegerile ordinare de anul viitor. Art. 50 al Codului Electoral prevede că „dacă vacanţa funcţiei de primar al localităţii a apărut în ultimul an înainte de expirarea mandatului, alegeri noi pentru funcţia de primar nu se organizează”.

 

Comentatorul politic, Igor Munteanu susține că ”o judecătoare anonimă declară invalide rezultatele alegerilor locale din municipiul Chișinău pe motive sterile, neconfirmate de rapoartele observatorilor acreditați”. ”În octombrie 2016, CEC nu a observat finanțarea din offshore a PSRM, în schimb astăzi, judecătorul ”potrivit” îi dă dreptate PSRM pe motive de chemare la vot, ceea ce devine în condițiile RM un fel de ”activitate anti-statală”. Cu asemenea ritmuri - ne vom trezi în curând transnistrizați și puși la murat, oare ce mai rămâne din % de implementare din Acordul de Asociere cu UE după asemenea fapte descalificante? Cetățeanul supărat știe că există un singur ”highlander” care-i responsabil de asemenea fapte bizare. Și are dreptate”, este de părere analistul de la Chișinău.

Magistrata Rodica Berdilo a preluat, luni, dosarul privind validarea mandatului noului primar. Judecătorul care urma să ia o decizie privind confirmarea rezultatelor scrutinului a fost recuzat de reprezentantul Consiliului Electoral de Circumscripție Chișinău pe motiv că nu a dat dovadă de imparțialitate.  

Vineri, Judecătoria Chișinău a amânat ședința la care urma să fie validat mandatul noului primar ales întrucât existau contestații ale Partidului Socialiștilor la Curtea Supremă de Justiție privind neregulile din ziua scrutinului. De asemenea, magistrații declarau vineri că la Judecătoria Chișinău nu au ajuns mai multe documente pe care trebuiau să le aducă reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr, lucru infirmat de formațiune.

Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre invalidarea alegerilor locale din Chișinău
826