Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Intrarea României în Cel de-al Doilea Război Mondial

antonescu.jpg

Generalul Ion Antonescu cu Adolf Hitler la München, iunie 1941
Image source: 
Facebook / public domain

În data de 22 iunie 1941, România intra în Cel de-al Doilea Război Mondial. Armata română declanșa ofensiva contra Uniunii Sovietice, pentru a recupera Basarabia și Bucovina de Nord, teritoriile românești cotropite de ruși cu un an mai devreme. Ofensiva armatei române a fost coordonată cu cea declanșată de armata germană în cadrul Operațiunii Barbarossa.

Decizia intrării României în Cel de-al Doilea Război Mondial i-a aparținut integral dictatorului Ion Antonescu. Acesta devenise, din toamna anului 1940, conducătorul absolut al României cu promisiunea că va reface statul român, ale cărui temelii fuseseră zguduite de regimul autoritar instituit de Regele Carol al II-lea și de cedările teritoriale din anul 1940, când România pierduse Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Transilvania de Nord și Cadrilaterul.

Ion Antonescu a adus mai întâi la putere o formațiune fascistă, Mișcarea Legionară, care a declanșat un val de asasinate, apoi o rebeliune armată chiar împotriva sa. După ce legionarii au fost înfrânți, Ion Antonescu a concentrat întreaga putere efectivă în mâinile sale.

Regele Mihai I și Regina Mamă Elena au aflat de la BBC despre intrarea României în război. La început, acest război a avut parte de un sprijin aproape unanim, deoarece românii doreau recuperarea teritoriilor cotropite de Rusia Sovietică. Ofensiva românească a avut succes, iar în vara anului 1941 armata română eliberase în întregime pământul românesc. Liderii Opoziției democratice i-au cerut lui Ion Antonescu să oprească ofensiva românească la Nistru, însă dictatorul român a refuzat. Ion Antonescu a decis ca militarii români să înainteze spre Est, alături de trupele germane, finlandeze, italiene, spaniole, maghiare și slovace care luptau contra sovieticilor. Generalul spera că, dacă armata română va lupta bine în Est, îl va convinge pe Adolf Hitler să retrocedeze României teritoriile pierdute în Vest, în favoarea Ungariei.

Decizia continuării războiului dincolo de Nistru a fost luată de Ion Antonescu fără ca România să fi încheiat formal un tratat de alianță cu Germania. Nu există nici măcar o convenție militară care să specifice obligațiile ambelor părți. Continuarea ofensivei pe teritoriul Uniunii Sovietice, precum și ororile comise de militarii români în lagărele de exterminare din Transnistria sau în Odesa au adus România în război și cu democrațiile occidentale.

Războiul s-a încheiat cu înfrângerea României, care a ajuns pentru o jumătate de secol sub dominația sovietică. Rușii au pus din nou stăpânire pe Basarabia și Bucovina de Nord, de unde sute de mii de oameni au fost deportați în Siberia și în Asia Centrală. 

 

Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

Rubrica Pagina de istorie din 22 iunie 2018