Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alegeri în Turcia. Erdogan, în frunte, după numărarea a peste 40% din voturi

turcia_protest.jpg

Turcia își alege președintele și Parlamentul
Image source: 
rfi.fr / REUTERS/Yves Herman

Potrivit rezultatelor parţiale preliminare, preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi formaţiunea sa, Partidul Dreptate şi Justiţie (AKP) se află în frunte, cu 57,02% după numărarea a 40% din voturi şi respectiv 49,3%, după numărarea a 20,4% din voturi, potrivit agerpres.ro.

Principalul contracandidat al lui Erdogan, Muharrem Ince, de la cel mai important partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului , este clasat pe locul doi, cu 28,3% din voturi.
Secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale şi legislative anticipate s-au închis oficial la ora locală 17:00 (14:00 GMT).Potrivit dpa, rezultatele s-ar putea schimba în mod dramatic, având în vedere procentul mic de voturi numărate. La referendumul constituţional din aprilie, tabăra lui Erdogan era creditată iniţial cu 62,6% din voturi după numărarea unui sfert din buletinele de vot, însă potrivit rezultatelor finale el a obţinut doar 51,5%.

Şase candidaţi sunt în cursa prezidenţială: actualul şef al statului, Recep Tayyip Erdogan (AKP), Muharrem Ince (CHP), Meral Aksener (Iyi Parti), Selahattin Demirtas (HDP), aflat în spatele gratiilor, Temel Karamollaoglu (SP) şi Dogu Perinçek (VP). Alegerile, programate iniţial pentru luna noiembrie 2019, au loc în condiţiile stării de urgenţă impuse după puciul eşuat din iulie 2016. Erdogan a decis devansarea lor cu 18 luni, posibil din cauza îngrijorărilor că situaţia economiei va continua să se deterioreze.

Recep Tayyip Erdogan speră să obțină un nou mandat și să își asigure președinția până în 2023, ajungând astfel la 20 de ani în fruntea Turciei. Scrutinul de astăzi este unul controversat pentru că referendumul de anul trecut i-a deschis lui Recep Tayyip Erdogan calea către puterea absolută: preşedintele va prelua şi atribuţiile premierului, funcţie care dispare de azi înainte.