
Politică
Pagina de istorie: Când romii au fost eliberați din sclavia boierilor... dar nu și din cea a Bisericii
tigani1.jpg

În vara anului 1848, Țara Românească era condusă și administrată de liderii revoluționari pașoptiști. Prin Proclamația de la Islaz, din 9 iunie 1848, aceștia au stabilit un program de reforme care ar fi transformat de facto Țara Românească într-o monarhie constituțională parlamentară, după model belgian. Printre măsurile preconizate se numărau crearea unui parlament în adevăratul sens al cuvântului, precum și acordarea unor drepturi și libertăți unor comunități care erau discrimnate de multă vreme.
Printre altele, Proclamația de Islaz prevedea emanciparea evreilor, precum și a musulmanilor din Țara Românească. O altă prevedere importantă era abolirea sclaviei pentru romii aflați în proprietatea boierilor.
Sub presiunea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, entitate care deținea un mare număr de sclavi romi, în special a mitropolitului Nifon, reformele legate de Biserica Ortodoxă Română au fost scoase de pe agenda liderilor revoliționari. De aceea, sclavii romi ai bisericii au fost eliberați abia opt ani mai târziu, în 1856.
Domnitorul Gheorghe Bibescu era de acord cu cea mai mare parte a programului revoluționar, însă a abdicat de teama de a nu provoca o intervenție din partea Rusiei și Imperiului Otoman.
Conducerea țării a fost preluată de locotența domnească ce a transpus în practică unele dintre principiile progamului revoluționar, inclusiv eliberarea romilor. Din păcate, însă, nici în 1848, nici în 1856 autoritățile române nu au gândit o strategie pentru a elimina consecințele sclaviei care afectase comunitataea romilor vreme de sute de ani. De aceea, pe termen scurt, situația economică a unor comunități de romi chiar s-a înrăutățit după eliberarea din robie. Au existat cazuri în care unii romi s-au plâns că nu mai aveau niciun stăpân care să le poarte de grijă.
Chiar și acum, la 170 de ani de la abolirea parțială a sclaviei romilor, există multe comunități de romi care suferă de sărăcie și de marginalizare socială. Situația romilor din România nu este una singulară pentru că romii au fost ținuți în robie și în alte țări precum Ungaria sau Bulgaria de astăzi.
În prezent, Uniunea Europeană caută soluții de ducere la bun sfârșit a procesului de emancipare și de integrare a romilor, care a început în țara noastră în 1848.
Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.
Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România
Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie