Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Codul Penal, modificat de Comisia Iordache. Ce se întâmplă cu abuzul în serviciu?

Comisia specială a Parlamentului condusă de deputatul PSD Florin Iordache a adoptat joi mai multe amendamente la Codul Penal.

ACTUALIZARE: Deputatul PSD Florin Iordache a declarat joi că aşteaptă observaţii şi propuneri din partea colegilor sau a Ministerului Justiţiei, afirmând că pentru abuzul în serviciu există în prezent peste 30 de amendamente care propun prag pentru această infracţiune sau redefinirea sa. Modificarea articolului privind abuzul în serviciu a fost amânată.

 

Comisia Iordache a decis joi reducerea tuturor termenelor din Codul Penal pentru acordarea eliberării condiţionate.

Pentru pedepsele mai mici de zece ani, eliberarea condiţionată se dispune după executarea a jumătate din pedeapsă, faţă de două treimi, cât prevede legea în prezent.

Condamnaţii care au împlinit 60 de ani vor putea fi eliberaraţi condiţionat după executarea a doar unei treimi din durata pedepsei.

Comisia Iordache a mai decis că infracţiunea contra persoanei în forma continuată se reţine numai când faptele sunt săvârşite împotriva aceluiaşi subiect pasiv.

Altă prevedere arată că atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor de până la trei ani.

Pe de altă parte, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă în integralitate, neputându-se combina prevederi din legi succesive, a mai stabilit comisia specială. Aceasta a mai decis că pentru spălarea banilor sau constituirea unui grup infracţional nu se mai dispune confiscarea extinsă.