
Politică
Sorin Ioniță : Curtea de Conturi a fost ”decapitată” pentru a nu mai incomoda
De asemenea, potrivit modificărilor aduse de Senat, pe viitor deciziile Curții de Conturi nu se vor mai lua în plen ci exclusiv de către președintele instituției. Este o nouă decapitare a unei instituții care incomoda sau putea să o facă, mai ales în prag de an electoral, spune la RFI președintele EFOR Sorin Ioniță. ”Totul se pune sub pălăria unei camarile” care se va asigura că instituția nu va incomoda și își va reduce activitatea la ”raporte de genul cheltuirea a fost conformă”, crede expertul în administrație publică. Sorin Ioniță spune că, în opinia sa, ”miza mare pentru anul viitor sunt aceste programe pentru primării, acest PNDL care este la MDRAP deci în curtea lui Dragnea”. Curtea de Conturi a atacat acest program într-un raport ”devastator” în care inspectorii Curții au avertizat că ”se cheltuie miliarde din banii publici aiurea, duplicând fondurile europene, descurajând primarii să accese fonduri europene, clientelizând primarii”. Sorin Ioniță spune că raportul a înfuriat probabil actuala putere care a avut grijă să lase și Curtea de Conturi fără niciun instrument. Ascultați interviul integral...