
Politică
Adriana Săftoiu: Eu nu cred că se va ajunge la suspendarea preşedintelui Iohannis
Adriana Saftoiu suspendare presedinte Iohannis.jpg

Adriana Săftoiu nu crede în suspendarea preşedintelui Iohannis: „Eu nu cred în suspendarea preşedintelui şi consider declaraţiile lui Liviu Dragnea mai degrabă un fel de ameninţare, sabia lui Damocles, cam aici aş aşeza eu această declaraţie repetitivă cu suspendarea preşedintelui. Eu nu cred că se va ajunge la suspendare”.
În opinia deputatei, Liviu Dragnea „probabil se gândeşte că preşedintele Iohannis s-ar teme de această suspendare şi că dacă-l ameninţă cu suspendarea la fiecare oră şi la fiecare declaraţie publică, preşedintele eventual va fi mai ascultător, cum şi l-ar dori domnul Dragnea (...). Strategia mi se pare perdantă pe termen lung, pentru că tot spunând şi tot ameninţând, arăţi până la urmă că tu ai o temere, o teamă”.