Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Chișinău: Ruslan Codreanu s-a numit singur primar interimar

ruslan_semneaza.jpg

Ruslan Codreanu a semnat o dispoziție prin care s-a numit primar interimar al Chișinăului
Image source: 
Facebook/Ruslan Codreanu

La Chișinău, viceprimarul Ruslan Codreanu, reprezentant al Partidului Popular European din Moldova a semnat o dispoziție prin care s-a numit primar interimar. Aleșii locali din partea Partidului Socialiștilor, dar și ai Partidului Liberal în Consiliul Municipal Chișinău s-au arătat indignați de acțiunile lui Codreanu și îi cer primarului interimar să-și anuleze decizia pe care o califică ilegală.

Deși dispoziția prin care și-a atribuit singur calitatea de primar interimar a fost semnată încă pe 10 iulie, acest lucru s-a aflat marți, la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Potrivit dispoziției semnate de Codreanu, acesta își asumă asigurarea de drept a funcției de Primar General interimar al municipiului Chișinău, în condițiile în care Nistor Grozavu a refuzat să exercite interimatul funcției de primar interimar, scrie Ziarul de Gardă. 

La rândul său, șeful Direcției asistență juridică, Valeriu Bogdan, a explicat că dispoziția este, de fapt, una legală. „CMC intervine privind asigurarea interimatului doar în cazul când această funcție nu are cine s-o ocupe”, spune Bogdan.

Liberalul Valeriu Munteanu, fost candidat la șefia primăriei Chișinău a publicat dispoziția semnată de Ruslan Codreanu pe pagina sa de Facebook.

”Uzurparea puterii la primăria Chișinău a căpătat forme inimaginabile pentru o democrație europeană. Silvia Radu, care a fost numită ilegal de Partidul Democrat și a deținut împotriva legii un timp funcția de primar interimar al capitalei, l-a numit absolut ilegal pe Ruslan Codreanu primar interimar până la sfârșitul alegerilor pentru primăria Chișinău.Acum Codreanu prevalându-se de o dispoziție ilegală, a cărei rațiune temporală a expirat, se autointitulează primar interimar al capitalei”.”Niciodată, de la independență încoace nu a fost înregistrat un abuz mai grosolan, în materie de autonomie locală, dar cu siguranță acest abuz al lui Codreanu, cu valențe penale, este „umbrit” de un alt mare abuz al partidului de guvernare și anume invalidarea alegerilor locale pentru primăria Chișinău. Această dispoziție de dimensiuni elucubrante demonstrează că utilizarea cuvântului „dictatură” la adresa actualei guvernări se umple tot mai mult de conținut faptic”, susține Valeriu Munteanu.

Deși consilierul Ion Ceban a declarat că numirea primarului interimar ține de competența CMC, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vadim Brânzaniuc susține că dispoziția semnată de Codreanu nu contravine legii și că interimatul trebuie exercitat de un viceprimar.

„În cazul încetării înainte de termen a mandatului, al suspendării din funcţie sau al imposibilităţii primarului de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură de drept de către un viceprimar. Dacă viceprimarul, din motive obiective, refuză interimatul funcţiei de primar sau dacă primarul şi viceprimarul sunt suspendaţi din funcţie concomitent, sau, din anumite cauze, aceste funcţii devin vacante, consiliul local împuterniceşte, în termen de 5 zile, o altă persoană să exercite temporar atribuţiile primarului”, a menționat Vadim Brînzaniuc, citat de zdg.md

Viceprimarul capitalei, Ruslan Codreanu nu a comentat acuzațiile care i se aduc.El a devenit primar interimar după ce magistrații moldoveni au invalidat alegerile locale din 3 iunie și mandatul primarului ales, Andrei Năstase.

Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre numirea primarului interimar al Chișinăului