Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ghinea: Voluntarii USR, hărţuiţi de Poliţie, pentru că strângeau semnături

Gorghiu unitate dreapta candidati comuni.jpg

Se va unifica dreapta parlamentară? (Sursa foto: RFI/Cosmin Ruscior)
Se va unifica dreapta parlamentară? (Sursa foto: RFI/Cosmin Ruscior)

Statul român a avut o reacţie isterică la campania „Fără penali în funcţii publice”, spune la RFI deputatul USR Cristian Ghinea. El precizează că voluntarii care au strâns semnături au fost hărţuiţi în special de Poliţia Locală.

Care au fost cele mai mari obstacole în strângerea semnăturilor în campania „Fără penali”? „Aoleu, au fost enorm de multe! Voluntarii noştri, gândiţi-vă că imensa majoritate a oamenilor care lucrează în această campanie sunt voluntari, sunt oameni care au job, au familie şi-şi iau din timpul lor, îşi pun tricoul deja devenit celebru, cu „fără penali” şi ies seara să vorbească cu oamenii, ăştia sunt membrii USR şi membrii organizaţiilor civice care sprijină şi ele această iniţiativă şi aceşti oameni de un civism absolut, de un europenism absolut în România anului 2018 au fost hărţuiţi în foarte multe oraşe de către Poliţie, de către Poliţia Locală, cea care este la primării”, declară Cristian Ghinea.

El dă şi câteva exemple: „La Sectorul 3, pur şi simplu s-au ţinut poliţiştii după ei, inventând motive să le dea amenzi. Corturile „Fără penali” au fost dezmembrate în foarte multe oraşe din ţară, s-au dat amenzi, iar când a fost manifestaţia din Piaţa Victoriei, au fost oameni arestaţi, pentru că strângeau semnături. A fost o reacţie isterică a statului român, pus în slujba PSD-ului, împotriva acestei campanii, repet, de un civism desăvârşit”.

Campania USR “Fără penali în funcţii publice” a adunat până în prezent 450 de mii de semnături, din totalul de 500 de mii necesare pentru revizuirea Constituţiei. Obiectivul partidului este ca până la finalul anului 2018 să înainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei, prin care să se interzică persoanelor condamnate penal la pedeapsa închisorii să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat.

Cristian Ghinea, intervievat de Cosmin Ruscior, despre şicanele din campania "Fără penali"