
Politică
Pagina de istorie: Unirea lui Mihai Viteazul, o afacere de familie?
mihai_viteazu.jpg

În august 1601, lângă Turda, un grup de mercenari valoni aflați sub comanda generalului Gheorghe Basta, comitea un asasinat care a rămas în istoria românilor.Soldații valoni l-au ucis pe Mihai Viteazul, un strălucit general și, totodată, primul român care a unit cele trei state locuite de români: Valahia, Transilvania și Moldova. Asasinii săi au acționat la comanda generalului albanez Gheorghe Basta, care se afla sub comanda Habsburgilor.
Gheorghe Basta era unul dintre rivalii lui Mihai Viteazul și dorea eliminarea principelui român pentru a deveni el însuși guvernator al Transilvaniei. Până la urmă, după dispariția domnitorului român, generalul Gheorghe Basta a devenit guvernator și a rămas în istoria Transilvaniei prin cruzimea sa ieșită din comun.
Pe de altă parte, Mihai Viteazul a rămas în memoria contemporanilor săi drept un general strălucit. În 1593, el devenise domnitor al Valahiei sau Țării Românești. S-a distins prin victoriile obținute împotriva turcilor și tătarilor. În 1599, Mihai Viteazul a devenit și principe al Transilvaniei, ca urmare a victoriei obținute împotriva lui Andrei Bathory, iar în 1600 a cucerit și Moldova.
Unirea celor trei țări locuite de români nu a durat prea mult, iar Mihai Viteazul a fost nevoit să ceară ajutorul împăratului austriac Rudolf al II-lea, suzeranul său. Rudolf al II-lea i-a acordat sprijin în bani și în mercenari, însă a neglijat rivalitatea dintre Mihai Viteazul și Gheorghe Basta.
În epocă, Mihai Viteazul a rămas în memoria contemporanilor săi mai degrabă pentru excelentele sale calități militare, decât pentru faptul că a domnit asupra celor trei voievodate. Și aceasta cu atât mai mult cu cât organizarea celor trei voievodate avea aerul unei afaceri de familie: Mihai Viteazul și-a asumat pentru sine însuși titlul de principe al Transilvaniei, stat pe care îl conducea nemijlocit de la Alba Iulia. La București, domnea fiul său, Nicolae Pătrașcu, care primise titlul de voievod, iar la Iași nepotul său, Marcu Cercel, fiul lui Petru Cercel.
Cel care și-a dat seama de imensa importanță simbolică a Unirii lui Mihai Viteazul a fost istoricul și revoluționarul Nicolae Bălcescu, care a decis să pună în valoare figura principelui medieval în contextul în care elita politică românească lupta din nou pentru unirea celor trei țări locuite de români. De atunci, Mihai Viteazul a rămas o figură de prim plan a istoriei românești.
Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.
Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie