Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primele scuze din partea Jandarmeriei

prime_scuze_jandarmerie.jpg

Jandarmi şi protestatari, în Piaţa Victoriei, 10 august 2018 (Foto: AFP/Daniel Mihăilescu)
Jandarmi şi protestatari, în Piaţa Victoriei, 10 august 2018 (Foto: AFP/Daniel Mihăilescu)

Maiorul Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat acţiunile Jandarmeriei la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei, spune la TVR că le prezintă scuze manifestanţilor care au suferit gratuit în timpul intervenţiei.

Laurenţiu Cazan apără operaţiunea Jandarmeriei din 10 august: „Intervenţia a fost oportună, a fost exact atunci când a trebuit să fie. Dacă au fost aspecte cu o violenţă exacerbată, eu, personal, în calitate de comandant al acţiunii, îmi cer scuze faţă de cei care au suferit gratuit pe timpul intervenţiei”.

Maiorul remarcă de asemenea faptul că manifestanţii paşnici nu s-au delimitat de protestatarii agresivi: „Particularitatea evenimentelor  a fost că deşi am avut un număr mai mare, de ordinul sutelor de persoane violente, oamenii nu se mai delimitau de ei”.

Ofiţerul declară că din punct de vedere tactic şi al organizării, nu are să-şi reproşeze nimic: „Din punct de vedere tactic şi al organizării, nu îmi reproşez nimic”.

Coordonatorul acţiunii jandarmilor din Piaţa Victoriei din data de 10 august a susţinut, fiind întrebat în legătură cu agresiunea comisă de jandarmi asupra unor turişti israelieni aflaţi într-un taxi, că erau verificate toate taxiurile, existând informaţii că unele dintre persoanele violente încercau astfel să părăsească zona: “Era o situaţie în care cei care atacau forţele de ordine, cei care au făcut acea baricadă cu mobilierul stradal (...), sunt şi imagini în media (...), jandarmii care acţionau în zona respectivă au observat că în momentul în care noi ne-am dus în zona respectivă să respingem acel grup, o parte dintre ei foloseau taxiurile ca să plece din zonă. Ca o măsură a fost să verificăm şi acea zonă cu taxiuri”.

Maiorul Laurenţiu Cazan mai declară că procurorul militar care a asistat la evenimente i-a fost prezentat de un coleg şi a stat în zona pieţei de la ora 17:00 până în jurul orei 4:00, când acţiunea s-a încheiat.