Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


I. Fota: Reducerea bugetelor instituțiilor din domeniul securității naționale poate afecta funcționarea acestora

Iulian Fota.jpg

Image source: 
Facebook/Iulian Fota

Reducerea bugetelor instituțiilor din domeniul securității naționale poate afecta funcționarea acestora din moment ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu a dat niciun aviz asupra propunerilor de rectificare. Afirmația a fost făcută la RFI de Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională.

Reacția vine după ce Guvernul a cerut convocarea în regim de urgență a CSAT privind rectificarea bugetară. Administrația prezidențială nu a răspuns oficial până acum.

Potrivit unor surse citate de G4Media.ro, CSAT nu va fi, cel mai probabil, convocat săptămâna aceasta.

Aceleași surse mai spun că în prezent este în derulare procedura de avizare de la fiecare membru CSAT în parte. Iulian Fota a adăugat că este o premieră faptul că ședința este convocată de Guvern.

”Din ce înțeleg, tăierile au fost oarecum arbitrare, adică fără prea multe discuții, fără prea multe evaluări, fără a se asimila complet implicațiile acestor tăieri ținând cont că instituțiile de securitate națională au responsabilități extrem de serioase. Adică, nu poți să te joci nici cu contraspionajul, nici cu combaterea terorismului, nici cu combaterea crimei organizate transfrontaliere. Orice tăiere de buget de la o instituție de felul ăsta afectează astfel de operațiuni. (...) Dacă CSAT-ul nu a dat un aviz înseamnă că modalitatea asta de rectificare afectează buna funcționare a instituțiilor de securitate națională”, a spus Iulian Fota.

Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională
650