Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Reacții vehemente la postarea lui Darius Vâlcov. FDGR cere demisia demnitarului

valcov.jpg

Image source: 
Facebook / Darius Vâlcov

Postarea consilierului de stat Darius Vâlcov, în care președintele Iohannis este înfățișat cu chipul lui Adolf Hitler, a stârnit reacții vehemente, atât din partea comunităților evreiești din România cât și din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, care cere demisia demnitarului.

UPDATE, 5 septembrie 2018: 

Ambasada Germaniei la București a publicat un comunicat intitulat ”Cu privire la cele mai recente acuzaţii împotriva minorităţii germane din România”, în care anunţă că a primit numeroase mesaje de susţinere în ultimele zile.

”Numeroşi politicieni, reprezentanţi ai minorităţilor, ai mediului de afaceri, grupuri ale societăţii civile şi persoane particulare şi-au exprimat în ultimele zilele indignarea cu privire la declaraţiile defăimătoare şi ofensatoare despre minoritatea germană şi au asigurat minoritatea germană de susţinerea lor. Multe dintre aceste reacţii de susţinere au fost transmise direct şi Ambasadei. Ambasada Germaniei le mulţumeşte în mod expres acestor susţinători”, se arată în mesaj. 

De asemenea, reprezentanţii Ambasadei condamnă ferm toate acuzaţiile care s-au adus în spaţiul public.

”Dorim să profităm de această ocazie pentru a sublinia în mod clar: condamnăm ferm orice formă de discriminare, defăimare sau duşmănie faţă de minoritatea germană şi faţă de oricare altă minoritate din România. Acuzaţiile de felul celor formulate în ultimele zile sunt lipsite de orice fundament şi pentru ele nu există justificare. Le mulţumim celor care au luat hotărât poziţie împotriva acestor acuzaţii”, se mai arată în mesaj. 

 

În comunicatul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), semnat de președintele formațiunii, Dr. Paul-Juergen Porr, se arată:

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) respinge cu fermitate postarea pe Facebook a lui Darius Vâlcov, consilierul Prim-ministrului Viorica Vasilica Dăncilă, în care se sugerează că FDGR ar fi o organizație nazistă. FDGR subliniază din nou că este reprezentantul legitim al minorității germane, constituit în baza Constituției României și a legislației în vigoare, având un statut aprobat de către instanțele din România.

Într-o scrisoare adresată Prim-ministrului Dăncilă luni, 3 septembrie, FDGR a solicitat demiterea imediată a consilierului personal Vâlcov și delimitarea publică de astfel de calomnii aduse FDGR.

Având în vedere repetatele atacuri la adresa sa din partea unor membrii PSD, începând din 2014, FDGR își arogă dreptul de a sesiza nu doar instanțele și instituțiile abilitate din România (ca până acum), ci și a celor din RFG în baza Tratatului între România și RFG din 21 aprilie 1992, care stipulează responsabilitatea comună pentru protecția drepturilor și a păstrării identității minorității germane din România”.

Federația Comunităților Evreiești din România a dat publicității un comunicat semnat de președintele federației, Dr. Aurel Vainer, în care se arată:

Am citit cu stupefacție și consternare pe internet un recent comentariu ilustrat grafic al domnului Darius Vâlcov, Consilier al Prim Ministrului României.

În nume propriu și al evreilor din România, afirmăm că nu putem concepe ca Președintelui ales al țării noastre de o mare majoritate a populației cu drept de vot din țară și străinătate, Excelenței Sale domnului Klaus Werner Ioannis, să i se atribuie chipul lui Adolf Hitler, ucigașul a milioane de evrei în Holocaust.

Domnul Klaus Iohannis a fost fost ales perfect democratic, în mod liber, sistem legitim reinstaurat în România după 1989.

Prin faptele și poziția pe care le-a avut atât înainte cât și după a deveni Președinte, domnul Ioahnnis a dovedit înalte calități morale și politice, acționând cu perseverență pentru ca România să fie cu adevărat membru deplin al UE și NATO.

În dese ocazii, am constatat preocuparea reală a domnului Iohannis pentru combaterea antisemitismului și a xenofobiei, acesta exprimând în mod ferm atitudinea de apărător al memoriei victimelor Holocaustului.

Având în vedere considerentele de mai sus și pentru alte fapte de o ținută civică ireproșabilă manifestate, Federația Comunităților Evreiești din România a acordat domnului Iohannis, căutător de înțelegere și prietenie între componentele poporului român, Medalia de Onoare ”Prieten al Comunităților Evreiești din România”.

Exprimăm un protest sever față de cele înscrise atât de grav și de neadevărat de către domnul Darius Vâlcov pe pagina domniei sale de Facebook.

Federația Comunităților Evreiești din România a avut și are relații de lucru excepționale cu Forumul Democrat al Germanilor din România, care pot fi un exemplu de bună pace și înțelegere și în Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale, unde împreună cu domnul deputat Ovidiu Ganț am construit un parteneriat solid, bazat pe respect reciproc și amiciție.

Nu putem accepta nici cum actul nepermis de comparare între domnul Președinte Klaus Werner Iohannis șI unul dintre cei mai mari criminali din istoria omenirii.

Subliniem că, în ceea ce ne privește, domnul Iohannis este exact opusul unui om cu convingeri naziste, antisemite sau xenofobe”.

 

La rândul său Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel arată într-un comunicat:

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a luat la cunoștință, cu maximă îngrijorare, despre gestul pe care unul dintre consilierii premierului, Darius Vâlcov, l-a făcut pe pagina sa de Facebook prin care îl înfățișează pe președintele Klaus Iohannis în chip de Adolf Hitler folosind în postare și alte elemente specifice nazismului.

Astfel de postări, făcute de către un demnitar al statului pot atrage după sine și încuraja totodată derapaje grave.

Reamintim că promovarea, în spațiul public, a unor simboluri fasciste, legionare sau naziste intră sub incidența Legii nr. 217/2015, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”.