Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dosarul Serbia - Kosovo, în impas

talks_1.jpg

Preşedinţii din Serbia şi Kosovo au anulat brusc o întâlnire la Bruxelles
Preşedinţii din Serbia şi Kosovo au anulat brusc o întâlnire la Bruxelles
Image source: 
European Western Balkans

Un acord cu Kosovo nu este pentru viitorul apropiat, spune preşedintele Serbiei, care deplânge opoziția cancelarului german Angela Merkel în privința oricărei modificări de frontiere.

”Nu suntem aproape de niciun acord. Nu avem pentru acesta sprijinul comunităţii internaţionale, în special al primei puteri europene”, a declarat Aleksandar Vucic, întrebat despre afirmaţiile cancelarului german Angela Merkel, care doreşte păstrarea actualelor frontiere în Balcani. Liderul sârb s-a exprimat în cursul unei vizitei făcute sârbilor din Kosovo, cărora dorea să le prezinte progresele în dialogul cu autorităţile de la Pristina. Demarat în 2011, sub egida Uniunii Europene, acest dialog se află în punct mort de mai multe luni.

În ultimele săptămâni, Aleksandar Vucic şi omologul său kosovar, Hashim Thaci, şi-au reafirmat dorinţa de a relansa acest dialog. Ei au sugerat că ar putea fi avute în vedere unele ajustări frontaliere pentru a rezolva litigiul dintre Serbia şi Kosovo, a cărui independenţă nu este recunoscută de Belgrad. Cei doi lideri nu au oferit totuşi detalii precise.

Potrivit observatorilor, aceste ajustări ar putea consta în schimbul între nordul Kosovo, locuit majoritar de sârbi, contra văii Presevo, regiune din sudul Serbiei cu o populaţie majoritar albaneză.

Cancelarul Angela Merkel tocmai a reiterat poziţia Berlinului, care consideră că orice modificare de frontiere în această regiunea devastată de o serie de războaie în anii 1990, soldate cu peste 130.000 de morţi, este potenţial periculoasă.

”Cred că integritatea teritorială este un punct de plecare important pentru a aduna la un loc această regiune şi a avea, într-o zi, o cooperare mai strânsă când toate ţările vor fi membre ale Uniunii Europene”, a declarat cancelarul german la Skopje, cu prilejul unei întâlniri cu premierul macedonean. ”Avem un mare interes pentru ca regiunea să fie stabilă”, a mai spus Angela Merkel, adăugând că ”regiunea Balcanilor de Vest este decisivă pentru stabilitatea întregii Uniuni Europene”.

Ultimele discuții bilaterale au fost amânate

Preşedinţii din Serbia şi Kosovo au anulat brusc o întâlnire la Bruxelles pe tema unui potenţial schimb de teritorii, cei doi lideri refuzând înainte de întrevedere să-şi vorbească. Preşedintele sârb Aleksandar Vucic urma să discute vineri cu omologul său kosovar, Hashim Thaci, întâlnirea fiind mediată de Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe. Un acord pe această temă ar fi putut permite celor două ţări să adere la Uniunea Europeană.

Însă chiar înainte de începerea discuţiilor, cei doi lideri au refuzat să-şi vorbească, au declarat diplomaţi europeni, astfel că Mogherini a trebuit să discute separat cu fiecare de mai multe ori în cursul zilei de vineri. ”A mers rău astăzi, nu s-au întâlnit, în schimb s-au dedat la dramă”, a declarat un oficial UE, care a precizat că nu este clar ce a provocat impasul.

”Dificultăţi rămân”, a afirmat Mogherini, potrivit unui comunicat, precizând că încearcă să organizeze o nouă întrevedere între cei doi lideri.

Faptul că cei doi lideri nu au participat la întâlnire reflectă opoziţia manifestată în Kosovo şi Serbia faţă de potenţialul schimb de teritorii, au declarat diplomaţi UE.