Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cătălin Ivan a cerut excluderea PSD din Grupul S&D. “Voi demisiona dacă nu se va lua o decizie”

catalin_ivan.jpg

Sursa imaginii: 
facebook Catalin Ivan

Socialiștii europeni au primit o cerere de excludere a PSD din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din PE. Solicitarea vine din partea europarlamentarului Cătălin Ivan. El anunță că va demisiona din grup dacă nu se iau măsuri până la data de 1 octombrie.

“Dragă camarade, Îți scriu într-un moment dificil pentru social democrația europeană, vital pentru România și pentru Uniunea Europeană. Rândurile acestea și scrisoarea atașată, adresată conducerii Grupului Socialiștilor și Democraților, sunt scrise în numele luptei pentru democrație în România, al luptei împotriva corupției și, mai ales, al rămânerii acestei țări pe drumul european.” Așa  începe mesajul transmis de europarlamentarul Cătălin Ivan colegilor din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European și postat pe pagina sa de socializare. În text, sunt trimiteri către petițiile care cer excluderea PSD din familia socialiștilor europeni, petiții semnate de mai bine de 100.000 de români și către știri în limba engleză care prezintă pe larg violențele din Piața Victoriei din seara de 10 august.

”Acest protest pașnic a fost transformat într-o luptă de stradă extrem de violentă între jandarmi și grupuri organizate infiltrate în rândul protestatarilor după un scenariu pregătit din timp de oameni fideli lui Liviu Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne. Acestui scenariu au căzut victime mii de femei, bătrâni și copii nevinovati, urmarile expunerii la gazul folosit de fortele de ordine sunt greu de anticipat, tot mai multi ajungand la spital cu probleme respiratorii sau de piele. Dincolo de partea legala, democratia din Romania a primit o lovitura extrem de dură din partea partidului care, conform valorilor noastre comune, ar trebui să fie garantul democrației și a libertății de exprimare”, mai spune Cătălin Ivan, nemulțumit de faptul că până acum a lipsit o reacție fermă a conducerii Partidului Socialiștilor Europeni sau a Grupului Socialiștilor și Democraților.

“O amânare a unei discuții în grupul nostru politic ar însemna o susținere tacită, un gir dat celui mai nociv regim politic din Europa în acest moment. Prin urmare, atașez alături de solicitarea excluderii PSD din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților Europeni și, în eventualitatea în care nu se ia nicio decizie, demisia mea din acest grup începând cu data de 1 octombrie 2018”, precizează europarlamentarul Cătălin Ivan.