Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jurnalistul Bob Woodward: Trump, președintele american cel mai detașat de realitate de la Nixon încoace

bob_woodward.jpg

"N-am mai întâlnit un președinte atât de detașat de realitate, de ce se întâmplă în jurul său", a spus jurnalistul Bob Woodward, care i-a cunoscut, și a scris despre toți ocupanții Casei Albe de la Nixon încoace.
Image source: 
Wikipedia

A apărut ieri în librării, într-un tiraj de un milion de exemplare,  mult așteptata carte a jurnalistului Bob Woodward, TEAMA: Trump la Casa Albă. Tipărită, ca și precedentele 18 volume datorate legendarului ziarist de investigație, la editura Simon&Schuster, cartea zugrăvește un Executiv în derivă, în care paranoia și mâncătoria sunt singurele constante, o Casă Albă lipsită de busolă și pradă improvizațiilor decizionale.

Bob Woodward nu mai este un revoluționar.  Aventura investigativă a tinereții, care a dus la căderea lui Richard Nixon, s-a sublimat într-o reputație și apoi o respectabilitate asumată. A intrat în areopagul mediatico-politic al Washington-ului, urmând tradiția lui Ben Bradlee, a lui James Reston, Walter Lippmann sau Joseph Alsop - oameni în proximitatea puterii, care scriau dar și făceau istorie.

Și istoria se repetă.

Istoria pe care o face Bob Woodward cu această ultimă eboșă rămâne tulbure. Donald Trump, președinte în pofida pronosticurilor și logicii, nu este subiectul cel mai ușor de prins în rama îngustă a unei cărți de 357 de pagini. Intens, poate excesiv mediatizat, el rămâne o entitate fără contur, o imagine fulgurantă în oglinzile deformante ale celor din orbita sa - orbită care se întâmplă să fie, prin înțelepciunea electoratului, însuși sanctuarul puterii americane.

"N-am mai întâlnit un președinte atât de detașat de realitate, de ce se întâmplă în jurul său", a reamintit autorul, care i-a cunoscut, și a scris despre toți ocupanții Casei Albe de la Nixon încoace.

Distanța trumpiană de realitate este atât de mare încât realitatea însăși se estompează, devine subiectivă. E o distanțare care le permite subalternilor să-l păzească, sau să pretindă că-l păzesc, pe Trump de sine însuși; o distanțare care-i permite fostului șef al Consiliului Economic Național, Gary Cohn, să intervină salvator pentru a scăpa de semnatura prezidențiala decizia de repudiere a tratatului de liber schimb cu Coreea de Sud.  E capriciul ridicat la rang de unică și ultimă certitudine, care îndreptățește descrierile deloc măgulitoare cu care-l blagoslovesc șeful de cabinet John Kelly ("nebun, bezmetic, bun de balamuc") sau minstrul apărării Mattis ("cu discernamintul unui elev de clasa a V-a"), ca  să le cităm pe cele mai proaspete și picante. Distanța trumpiană de realitate, care-i permite ocupantului Casei Albe să facă aprecieri fanteziste la adresa cărții - "glumă proastă, ficțiune"  se poate însă dizolva repede și preface în clocotitoare mânie când aghiotanții  comit imprudența de a atinge "gardul electrificat" al subiectelor-tabu precum imigrația, presa, sau ancheta independentă privind imixtiunea rusească în alegerea sa.

E un amestec volatil, un teren minat, un labirint al discreționarului pe  care cei care au consimțit să-l slujească pe Trump îl străbat orbecăind, fără nici un fel de repere.

"Avem o Casă Albă scăpată de sub control, pentru că șeful ei e scăpat de sub control. Detaliile cărții lui Woodward arată un grup de subalterni stăpâniți de mentalitatea că dacă n-ar fi ei acolo ar fi și mai rău. Fără ei, țara s-ar duce de râpă. În realitate, cei care-l servesc nu fac decât să-l ajute, camuflându-i incompetența", avertiza John Podesta, care a navigat, în calitate de șef de cabinet, universul mult mai liniștit, normal, al puterii clintoniene.

Peisajul creionat de Bob Woodward e unul de amurg al puterii, dar noaptea întârzie, iar zorii pot părea o simplă iluzie. Grosul cărții e litania bine știută a unei improbabile ascensiuni politice facilitate de șansă, slăbiciunile adversarului, mâna posibil salvatoare a Kremlin-ului, și amatorismul ridicat la rang de știință de personalul de campanie trumpian, în frunte cu Kellyanne Conway, care rămâne pe metereze,  urmată de coborârea inevitabilă - cu Steve Bannon în rol de luntraș - în "infernul" decizional trumpian,  unde s-au luat și se iau, de bine de rău și pe căi mai întotdeauna ocolite, deciziile cu care lumea este familiară.

"America desfășoară operațiuni al căror caracter secret trebuie protejat cu orice preț. Trump le pune în pericol, cum în pericol pune și politica economică, prin decizii cu care 99,9% dintre consilierii săi nu sunt de acord. Când îl interpelează, răspunde că are ideile respective de treizeci de ani, deci el are dreptate, ei greșesc", declara autorul pe un ton necaracteristic de alarmist.

Până la urmă, nimic fundametal nou în carte,  și această convergență cu mărturii anterioare, din exterior și interior, este garanția că Woodward a făcut încă o dată o treabă temeinică, rezistența la atacurile trumposferei și la dezmințirile previzibile ale marilor eroi ai "rezistenței" anti-trumpiene, care s-au grăbit, sub amenințarea anchetei interne, să dezmintă citatele negative ce le sunt atribuite.

"Știm mai mult decât acum trei săptămâni despre adevăratul chip al Administrației Trump.  Avem de-a face cu date solide, informații reale despre un președinte imprevizibil, care constituie un pericol de cel mai înalt nivel. Dacă ai încredere în democrație și în moștenirea lui Jefferson, Jackson, Roosevelt și Reagan, trebuie să crezi și să speri,  pentru alegerile din noiembrie și la orizontul electoral 2020, că poporul nu greșește niciodată", puncta istoricul instituției prezidențiale Jon Meacham.

Ascultă AICI corespondența din SUA