Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ungaria va ataca în justiție orice acțiune a UE împotriva sa

victor_orban.jpg

Sursa imaginii: 
AFP

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri că guvernul său va decide luni asupra măsurilor juridice de contestare a raportului adoptat de Parlamentul European împotriva Budapestei din cauza încălcării standardelor democratice. Legislativul european a aprobat miercuri sancționarea Ungariei din cauza nerespectării regulilor privind democraţia, drepturile civile şi combaterea corupţiei.

Raportul Parlamentului European cere Comisiei Europene să reacţioneze prin lansarea aşa-numitei proceduri a Articolului 7 din Tratat, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei. Orban a declarat însă azi la postul naţional de radio că se aşteaptă la o "dezbatere juridică serioasă" în legătură cu decizia pe care o va contesta. Orban, care a fost unul dintre cei mai puternici oponenţi ai politicii Uniunii Europene față de migrație, a spus că zilele actualului Parlament European sunt numărate, date fiind alegerile europene de anul viitor, și – prin urmare – votul dat acum "nu reprezintă niciun pericol" pentru Ungaria. El a criticat de asemenea Germania care ieri, prin vocea cancelarului Angela Merkel, a făcut apel la statele membre să se asigure că agenţia de apărare a frontierelor, Frontex, are suficiente puteri.
"Aşadar planul este ca, în cazul în care nu poate fi forţată să primească migranţi, Ungariei să i se ia drepturile de a-şi proteja graniţele", a spus Orban. "Vor să trimită aici mercenari de la Bruxelles şi să ia acest drept fiilor Ungariei care protejează graniţele. Să nu ne facem iluzii, îi vor lăsa pe migranţi să intre", a adăugat el. "Vor să stigmatizeze Ungaria şi apoi vor să îi slăbească rezistenţa", a mai afirmat Orban.

Între timp, Budapesta a mai primit o lovitură : Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Ungaria nu le poate refuza automat cetăţenilor străini statutul de refugiat sau protecţia subsidiară doar în baza faptului că aceştia au comis o "infracţiune gravă". CJUE a argumentat că examinarea cererilor trebuie făcută de la caz la caz, informează agenţia de presă dpa preluată de Agerpres. Curtea s-a pronunțat asupra plângerii venite de la un bărbat afgan care obţinuse statutul de refugiat în Ungaria în anul 2000 şi care a fost ulterior condamnat la cinci ani de închisoare pentru o infracţiune. În timpul procesului, bărbatul a cerut ca reprezentanţi ai Consulatului afgan să fie informaţi în legătură cu rezultatul acestuia. Autorităţile ungare au interpretat respectiva cerere ca pe o dovadă a faptului că bărbatul nu mai este supus riscului de a fi persecutat în Afganistan şi i-au retras statutul de refugiat. Atunci când bărbatul a depus din nou cerere atât pentru statutul de refugiat, autorităţile ungare i-au respins cererea dat fiind statutul lui de infractor. Bărbatul a înaintat apel la această decizie, iar cazul său a ajuns la CJUE.

În tot acest context tensionat, și analiștii politici de la Budapesta au intervenit...Intervievați de agenția spaniolă de presă EFE, preluată de Agerpres, aceștia au apreciat că cererea Parlamentului European nu va aduce nicio schimbare în politica premierului Viktor Orban. ”În ce priveşte politica internă, discursul lui Orban ar putea deveni chiar şi mai isteric de acum înainte”, crede Peter Kreko, director al Institutului Political Capital din Budapesta, unul dintre cei mai prestigioşi analişti politici independenţi din Ungaria. ”Orban nu va evita conflictul, întrucât este foarte puţin probabil să fie suspendat dreptul de vot al Ungariei în instituţiile europene”, mai estimează acelaşi analist, amintind că pentru suspendarea dreptului de vot al unei ţări în Consiliul UE este necesar un vot unanim al tuturor celorlalte, iar Ungaria va primi sprijinul Poloniei, ţară la rândul ei în conflict cu Bruxelles-ul mai ales din cauza reformelor în justiţie. Este clar că ”Ungaria şi Polonia se vor apăra reciproc, iar alte ţări din regiune s-ar putea teme că ele vor fi următoarele” vizate de astfel de proceduri ale instituţiilor europene, a adăugat Peter Kreko. O opinie asemănătoare este exprimată şi de editorialistul unui portalul de ştiri al opoziţiei, Istvan Pap, care este convins că mecanismul iniţiat la Strasbourg ”nu va aduce căderea Fidesz şi nici pe cea a lui Orban”. Totuşi, Istvan Pap descrie votul din Parlamentul European drept o ”victorie simbolică” şi consideră că acest vot poate fi baza ”pentru a vorbi despre valorile europene pe care putem miza în lupta împotriva extremei drepte europene”. Să mai spunem că votul a încurajat în Ungaria  stânga maghiară care va încearca să profite de pe urma situaţiei şi să-şi mobilizeze simpatizanţii - apatici de mai mulţi ani - cu o mare manifestaţie prevăzută pentru duminică la Budapesta pentru apărarea ”valorilor europene”.