Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Theresa May: "Ori Brexit-ul meu ori fără acord cu Uniunea Europeană"

theresa_may_bbc.jpg

Theresa May în timpul interviului BBC
Theresa May îi înfruntă pe adepții Brexit-ului dur
Image source: 
BBC

Prim ministrul Marii Britanii, Theresa May, a declarat că ieșirea țării din Uniunea Europeană se va face potrivit planului propus de ea, alternativa fiind ieșirea fără un acord negociat. Opoziția față de planul său este importantă în Partidul Conservator pe care ea însăși îl conduce. 

Premierul May a spus înr-un interviu la BBC că dacă parlamentul britanic nu ratifică un acord la care ar ajunge negociatorii britanici și cei europeni atunci alternativa ar fi ieșirea Marii Britanii din UE fără niciun fel de acord.

Propunerea sa, numită și "planul Chequers", aprobat de cabinetul condus de ea în luna iulie, prevede între altele un sistem de control vamal special între Republica Iranda și Irlanda de Nord care să evite o așa numită "frontieră dură".

Problema acestei frontiere, singura pe uscat între Regatul Unit și UE, a fost principalul obstacol în negocierile între cele două părți care sunt programate a se încheia luna viitoare, dar care au fost practic blocate în ultimele luni.

Cotidianul The Times scrie luni că negociatorii UE pregătesc o concesie pentru a o sprijini pe May, constând în utilizarea codurilor cu bare la containere cu mărfuri provenind de la "comercianți de încredere", măsură menită să prevină revenirea la o frontieră "dură" într-o zonă cu trafic intens de persoane și mărfuri.

Dar planul Chequers este criticat vehement chiar de figuri influente din partidul de guvernământ, în frunte cu fostul ministru de externe, Boris Johnson, care scria într-un articol în Daily Telegraph că punerea în aplicare a planului premierului May ar însemna că pentru prima oară din 1066 și cucerirea normandă liderii britanici ar consimți de bunăvoie la o conducere străină.

Johnson are aliați puternici în Partidul Conservator, unde circa 80 de deputați adepți ai unui Brexit dur sunt dispuși să voteze împotriva planului Chequers, ceea ce ar presupune că premierul May ar avea nevoie de sprijinul în parlament al Partidului Laburist din opoziție, ceea ce nu este deloc o certitudine. 

Efecte negative

Între timp, tot mai multe voci avertizează asupra consecințelor negative asupra economiei britanice ale unei ieșiri din UE fără acord negociat.

Christine LagardeChristine Lagarde avertizează asupra impactului negativ al unui Brexit fără acord

Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a declarat luni că o ieșire din UE fără acord ar provoca costuri substanțiale economiei britanice, în special prin creșterea ratei dobânzilor, dar și, într-o măsură mai mică, un impact negativ asupra celorlalte economii din UE.

Presa britancă a relatat săptămâna trecută despre pericolul creșterii ratei dobânzilor care ar putea duce la reducerea prețul caselor cu până la o treime, avertisment care ar fi fost lansat off the record de guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney.

Printre alte posibile efecte negative au fost menționate reintroducerea tarifelor de roaming la telefonie mobilă și pierderea valabilității permiselor de condus britanice în țările UE.

Guvernul britanic a promis să garanteze unilateral dreptul de ședere și de muncă al celor peste trei milioane de cetățeni UE aflați în UK chiar fără un acord negociat.

Marea Britanie va înceta să fie membru UE la 29 martie 2019, dată înscrisă în legislația britanică, iar din punctul de vedere al UE această dată poate fi amânată doar cu acordul unanim al celorlalte 27 de state membre. 

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ