
Politică
Trump, perdeaua de fum care ascunde schimbările dramatice din America
nancy.jpg

La finele părții a doua a interviului, Nancy MacLean menționa "capturarea" Legislativului federal de către rețeaua de donatori ultra-conservatori girată de Charles Koch. Influența lor nu se rezumă doar la sfera parlamentară.
Activiști zeloși ai retelei Koch ocupă astăzi poziții - cheie la Casa Albă, în mai toate zonele de acțiune și interes ale donatorilor, care sunt reprezentați astfel în procesul decizional în materie de buget, economie și mediu. La nivel de ministere voința lor atârnă greu în ce privește energia, finanțele și fondul funciar al statului. Majoritatea obiectivelor conturate în ianuarie 2017 într-un document programatic datorat unui institut afiliat, numit cu obișnuitul lor fler propagandistic PARTENERI PENTRU LIBERTATE, au fost sau sunt pe cale de a fi atinse. Este răsplata firească pentru cei mai bine de 750 milioane de dolari investiți de rețeaua Koch în ciclul electoral 2016. A pus stăpânire pe Parlament și Casa Albă, dar misiunea mișcării ultra-conservatoare este departe de a fi încheiată.
DEMOCRAȚIE ÎN LANȚURI demontează mecanismele prin care acest grup reacționar vrea să strângă lanțurile și mai mult, să îngrădească în continuare capacitatea de implicare democratică a majorității. Procesul decizional în municipalități să fie mutat la nivelul statelor, mult mai pliabile; să se adauge la "punctele de veto" ne-democratice deja existente (Senatul, Colegiul Electoral), un mecanism de blocaj acționabil de către cei bogați și interese corporatiste; să se restricționeze și mai mult accesul la urne într-o țară, Statele Unite, care ocupă deja locul 138 între cele 172 de democrații ale lumii în materie de participare la procesul electoral. (Într-un interval de doi ani, după victoria Republicanilor la parlamentarele din 2010, Consiliul Inițiativelor Legislative, crucial în constelația instituțională a rețelei Koch, a sprijinit mai bine de 180 de proiecte statale de lege pentru restricționarea dreptului de vot). "America se află", avertizează Nancy MacLean, " la o răscruce de drumuri" precum în 1860, 1930 sau 1960, într-un moment în care trebuie să hotărască, fără întârziere, dacă vrea să trăiască într-o "versiune cosmetizată a Virginiei anului 1950" sau 1900, într-o țară în care o super-minoritate nereprezentativă și imunizată legal a stins voința colectivă, și-a aservit angrenajul legislativ, executiv și juridic, și-a arogat autoritatea de a lua, fără nici un recurs, toate deciziile afectând viața și sănătatea cetățenilor. Dacă majoritatea americanilor întârzie să ia această hotărâre, subliniază Nancy MacLean, arhitecții metodici ai "întunecatei utopii corporatiste" o vor lua pentru ei, obligându-i să trăiască într-o oligarhie a bunului plac.
Nancy MacLean: Pot spune, pe scurt, că ar fi o societate pe care foarte puțini ar recunoaște-o și nimeni n-ar vrea să trăiască în ea. Cu excepția ideologilor fanatici care socotesc nelegitime toate politicile publice de tip social-democrat ale secolului trecut, care nu cred în salariu minim legiferat sau număr maxim de ore de lucru, care consideră greșite legile privind munca minorilor, care găsesc de cuviință că nu trebuie să existe protecție a mediului reglementată de stat, sau asigurare socială, și medicală pe plan național. O lume atât de cruntă încât e greu de imaginat că ființe umane rezonabile ar considera că e bine să trăiești în ea. Unul dintre motivele pentru care am călătorit și conferențiat atât de mult în ultimul an, împărtășind aceste idei unui public divers, este că acești ideologi ar crea o lume total nesustenabilă. Nesustenabilă ecologic, pentru că ar abroga sau refuza să adopte măsurile necesare pe plan internațional pentru combaterea în timp util a dereglării climatice. Nesustenabilă economic, pentru că modelul pe care-l propun este dezastruos - cum s-a dovedit oriunde a fost pus în aplicare - și ar afecta un număr foarte mare de persoane, în special din grupurile sociale cele mai vulnerabile. Nesustenabilă, în sfârșit, din punct de vedere psihologic: în SUA, pe măsură ce acest model prinde rădăcini, crește numărul celor afectați de ceea ce numim "maladii ale disperării": alcoolism, sinucideri, demențiale omucideri în masă care se produc cu regularitate. E o societate înfricoșătoare aceasta pe care vor s-o aducă pe lume. Din acest motiv, promotorii ei își ascund intențiile, le camuflează cu gargariseală precum "libertate", "societate liberă", "autonomie individuală". Când își scot masca și intră în detalii însă, lumea pricepe, se înspăimântă, și vrea să se organizeze împotriva ei. De asta se încearcă pe toate căile, în SUA, îngrădirea dreptului la vot, inclusiv prin cea mai drastică re-desenare partizană a hărților electorale din istorie, pentru ca aleșii Republicani în solda rețelei Koch să-și poată alege electoratul. În rezumat, rescriu radical regulile jocului pentru a face posibilă lumea pe care o visează. Obiectivul lor ultim - pe care jurnaliștii nu-l scot la lumină - este o Constituantă care să scoată definitiv în afara legii mai tot ce s-a realizat în materie de democratizare în decursul secolului al XX-lea. Au deja sprijinul a 28 dintre cele 34 de state, necesare, conform articolului cinci al Constituției pentru a convoca o Adunare Constituantă care să schimbe radical regulile actuale de funcționare ale societății americane. În tot acest timp, mass-media americană este obsedată de Donald Trump și tweet-urile sale. Este extrem de frustrant pentru cei care știu ce se întâmplă cu adevărat.
Reporter: Care este rolul lui Donald Trump în această dramă politică regizată de deapta ultra-liberală?
Nancy MacLean: Cred că e o figură căreia i se potrivește expresia atribuită lui Lenin: "idiot util". Regret că trebuie s-o spun despre președintele țării mele, dar asta-i situația. "Idiot util" în sensul că asigură loialitatea bazei Republicane, a celor cuceriți de agresivitatea sa , de sprijinul pe care-l acordă agendei evanghelice, de instrumentalizarea rasismului, de toate aceste lucruri iraționale. Trump este "diversionistul-șef", atât de șocant în manifestările-i zilnice încât mass-media și publicul sunt obsedate de el, de acțiunile lui. E un individ care stârnește reacții atât de puternice încât ascunde ce se întâmplă în spatele și în numele lui, în Administrație și alte instituții. Charles Koch a recunoscut-o la ultima întâlnire a donatorilor, unde s-a declarat "încântat" că a realizat mai mult în ultimii cinci ani decât cei cincizeci de ani anteriori, și în ultimul an cât în ultimii zece". Ce au realizat? Toate ministerele și agențiile federale americane pun în practică o agendă radicală axată pe dereglementare extremă, subminarea măsurilor climatice și de protecție a mediului, șubrezirea drepturilor angajatțlor și normativelor de protecție a muncii. Toate acestea nu se bucură de atenția pe care ar merita-o pentru că "diversionistul - șef" monopolizează conversația publică. Le recomand ascultătorilor interviurilor mele să facă o "pauză Trump", să-l ignore vreme de șapte - zece zile și să facă efortul de a înțelege ce se întâmplă în statele lor, în agențiile și ministerele federale din sferele lor de interes. Pentru că Trump e ca o vrajă... E necesar să uităm de prezența sa, să ne concentrăm asupra acestui proiect radical care e implementat punct cu punct. Rețeaua Koch are deja controlul a 30 de state. În statul meu, Carolina de Nord, încearcă dramatice modificări ale Constituției. Asta se întâmplă și în multe alte locuri, în vreme ce lumea e ocupată cu bârfa politică. E momentul să ne abatem privirile de la Trump și să le îndreptăm asupra schimbărilor dramatice ale regulilor. Până nu-i prea târziu. Până schimbările nu devin ireversibile.