Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Adriana Săftoiu: Nu merg la referendum, boicotul este tot o atitudine civică. Eu şi copilul meu nu suntem o familie?

Adriana Saftoiu referendum boicot familie.jpg

Adriana Săftoiu va boicota referendumul pentru familie (Foto: arhivă RFI)
Adriana Săftoiu va boicota referendumul pentru familie (Foto: arhivă RFI)

Campania referendumului pentru familie este plină de mesaje agresive şi iraţionale, care încearcă să ne înspăimânte că vine comunitatea LGBT să ne fure copiii, declară la RFI deputata PNL Adriana Săftoiu. Ea consideră că poziţionarea PNL privind referendumul din 6 şi 7 octombrie este eronată.

Cum decurge campania referendumului pentru familie, în opinia deputatei Adriana Săftoiu: „Cu mesaje foarte agresive, lipsite de raţiune, cu mesaje care încearcă să ne înspăimânte, că vine comunitatea LGBT, ca s-o spunem direct, să ne fure copiii. Pot să înţeleg cele trei milioane de semnături şi că, vezi Doamne, în baza celor trei milioane de semnături facem acest referendum, pentru că nu există nici o urgenţă, căsătoria este foarte bine clarificată în Dreptul Civil, ştiam foarte bine cine are dreptul să se căsătorească în România, deci nu exista nici o urgenţă. Urgenţa par a fi cele trei milioane de semnături şi în egală măsură acest mesaj înfricoşător că vine comunitatea LGBT şi ne fură copiii”.

Parlamentarul liberal spune că „la articolul 152 alineatul 2, Constituţia precizează foarte clar care sunt limitele revizuirii şi spune că în cazul în care o revizuire a Constituţiei intră într-o confruntare, ca să spun aşa, cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, acea revizuire nu e constituţională. Aici noi nu vorbim despre căsătorie. Dacă acest referendum ar fi despre căsătorie, dacă articolul care era votat în Parlament spunea căsătoria în România se poate face doar între bărbat şi femeie sau hai să nu fim impostori, cred că ceea ce doreau să spună şi ceea ce au dorit să spună inclusiv cei care au semnat susţinerea acestui referendum e să spunem căsătoria nu este acceptată în România între persoane de acelaşi sex şi era mai cinstit, mai clar, mai onest. Dar să vii să spui familia se bazează, se întemeiază pe căsătoria între bărbat şi femeie, tu vorbeşti despre familie, iar în Dreptul universal, tratate pe care chiar noi, România, le-am recunoscut în ceea ce priveşte dreptul familiei, îţi spune că familia se bazează pe căsătorie, familia se poate baza pe grad de rudenie, familia se poate baza pe relaţii care sunt asimilate familiei”.

 

„Eu nu reprezint o familie cu propriul meu copil?”

 

Adriana Săftoiu se întreabă dacă ea şi copilul ei nu reprezintă o familie: „Luăm chiar cazul meu. Sunt o femeie divorţată, care are propria relaţie de prietenie. Nu doresc deloc să mă mai căsătoresc. Motivele sunt strict personale. Eu nu reprezint o familie în acest moment cu bărbatul cu care sunt într-o relaţie de dragoste? Nu reprezint o familie cu propriul meu copil? Nu reprezint o familie cu mama, cu tata, pe grade de rudenie? (...). Nu era mai corect ca Parlamentul să voteze o propoziţie care să definească această căsătorie şi nu familia?”.

Deputata PNL consideră că boicotarea referendumului este o atitudine civică: „Am auzit inclusiv din partea unor colegi de-ai mei că boicotul nu ar fi o atitudine în acest caz. Ei, atunci să precizăm pentru toată lumea care pe de o parte îmbrăţişează decizia CCR, care spune că acest referendum este constituţional, din punctul meu de vedere, lucrurile nu stau chiar aşa, dar în fine, îmbrăţişează decizia CCR, dar brusc, aceiaşi oameni nu îmbrăţişează punctul de vedere al CCR, care spune că în cazul unui referendum, boicotul este tot o atitudine civică, pentru că prin boicot de fapt tu doreşti să nu fie validat acel referendum. Nu e la fel ca la alegeri, unde nu trebuie să faci nici un prag”.

 

„Poziţionarea PNL este eronată”

 

Adriana Săftoiu declară că poziţionarea PNL este greşită: „Cel puţin din punctul meu de vedere, eronată, cel puţin din punctul meu de vedere, eronată. Cred că mesajul nostru trebuia să fie într-adevăr şi există şi acest mesaj, fiecare să facă ce doreşte, să voteze, dar să nu boicoteze, ceea ce deja e o altă nuanţă. Cred că ar fi trebuit să discutăm cinstit, dezbaterea asta a început acum, de câteva zile, în preajma referendumului, pentru că discuţia n-a fost despre care este urgenţa (...). Se fac zece ani de când ignori nouă milioane, care ţi-au spus un lucru foarte clar: 300 de parlamentari. Pe ei de ce nu-i băgăm în seamă?”.

Întrebată dacă va merge la vot, deputata PNL a răspuns: „Evident, nu”.

 
Adriana Săftoiu, despre campania referendumului pentru familie