Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vizita lui Erdogan în R.Moldova, marcată de proteste

poza_protest.jpg

Protest in fata Ambasadei Turciei în R.Moldova in legătură cu vizita liderului de la Ankara
Image source: 
ProTv Chișinău

Președintele turc, Recep Erdogan a ajuns la Chișinău și a fost întâmpinat cu mare fast de omologul său moldovean, Igor Dodon. Vizita lui Erdogan este marcată însă de proteste. Câteva zeci de oameni, membri ai Mișcării de Rezistență ACUM s-au adunat în fața Ambasadei Turciei de la Chișinau și cer ca Erdogan să plece acasă. Oficialul turc a fost acuzat că ar sta în spatele răpirii cetățenilor turci din R.Moldova, aflați acum în penitenciare din Istanbul.

”Jos dictatura”, ”Ne vrem profesorii înapoi” au scandat simpatizanți și membri ai Partidului Acțiune și Solidaritate și ai Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, în fața misiunii diplomatice de la Chișinău. ”Erdogan go home” se putea citi pe o pânză imensă neagră, adusă de protestatari în fața ambasadei. Oamenii spun că au ieșit în stradă împotriva regimului Erdogan și a înțelegerilor obscure cu guvernarea de la Chișinău, în frunte cu Plahotniuc, Dodon, iar extrădarea profesorilor de la ”Orizont” tocmai a și fost răsplata autorităților de la Chișinău pentru cele 10 mln de euro, oferite de Erdogan pentru reconstrucția Președinției.

Potrivit agendei, la ora 14.00 este anunțată semnarea declarației comune de cooperare strategică între R.Moldova și Turcia. Ulterior, cei doi oficiali vor face o declarație de presă, jurnaliștii nu vor fi lăsați să adreseze întrebări. La ora 14.30 este programată ceremonia de dezvelire a plăcii inaugurale de dare în exploatare a clădirii Președinției și plantarea a doi copaci în curtea Președinției. Și premierul moldovean, Pavel Filip se va întâlni cu liderul de la Ankara. La Guvern la 16.30, va avea loc ceremonia de întâmpinare, fotografia de protocol comună dar și o întrevedere a celor doi oficiali. Se așteaptă semnarea mai multor documente bilaterale dintre Turcia și R.Moldova.

Pe durata vizitei lui Erdogan, autoritățile au luat măsuri sporite de securitate, cum nu am mai fost până acum. Spre exemplu, chișinăuenii nu au voie să iasă pe balcon, în timp ce cortegiul președintelui turc se va deplasa pe străzile din capitală. Elevii nu se pot apropia de geamuri, în timp ce trece Erdogan cu mașina în apropiere de instituțiile lor. Multe benzinării astăzi și-au sistat activitatea. În jur de 30 de străzi din Chișinău sunt blocate parțial pe durata vizitei președintelui Turciei.

Joi, oficialul turc va merge în Găgăuzia unde de altfel, locuitorii vor avea zi liberă, potrivit unei dispoziții semnate de bașcanul, Irina Vlah. În sudul țării,  Recep Erdogan va participa la inaugurarea a șase instituții sociale. Restricții de circulație pe durata vizitei lui Erdogan vor fi impuse și în Găgăuzia. Mai exact, este interzisă circulația transportului în centrul orașului Comrat, a fost stopată activitatea piețelor, iar circulația transportului public a fost redirecționată temporar.

Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre vizita lui Erdogan și protestele de la Chișinău