Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iulian Chifu: ”Lumea rusă se prăbușește”

Ovidiu Nahoi a discutat cu analistul de politică externă Iulian Chifu despre consecințele rupturii dintre Biserica ortodoxă Rusă și Patriarhia de la Constantinopol.

Ovidiu Nahoi: Domnule Chifu, Biserica Ortodoxă Rusă își întrerupe relațiile cu Patriarhia de la Constantinopol. Este un anunț, care a făcut, în această săptămână, înconjurul presei internaționale. Mulți comentatori cred că aceasta nu va face decât să reducă influența rusă în regiune. Mă uit și la New York Times și la Bloomberg și la Washington Examiner. De ce ar face Rusia un gest sinucigaș?

Iulian Chifu: De ce a făcut Rusia? Deja este la trecut. Chiar s-a întâmplat. Eu văd două categorii de motivații. O primă categorie este faptul că lumea rusă a lui Putin se prăbușește cu această ocazie. O patriarhie autocefală a Ucrainei nu înseamnă altceva decât ruptura cât mai rapidă a Bisericii din Belarus și o problemă majoră pentru Biserica din Republica Moldova. Anularea acelui edict redeschide situația ascultărilor față de Biserica Ortodoxă Rusă, față de Patriarhia de la Moscova. Pe de altă parte, chiar cineva specula, ca aceasta să fie un casus belli. O posibilitate pentru Federația Rusă pentru a-și găsi un alt motiv de intervenție.
O.N: Pentru a-și apăra comunitățile loiale din țările respective?

I.C.: De data aceasta apără credincioșii aparținând Bisericii Ortodoxe Ruse. Într-o oarecare măsură cred că este un lucru real. Nu cred că va genera un conflict religios din acest motiv. Mai am o zonă la care să ne uităm cu mare atenție, respectiv acea dezbatere, care se duce la nivel imagologic și al războiului informațional. Cine este schismatic? Cine se rupe de cine?

O.N: Contează mai mult decât din punct de vedere teologic, filozofic?

I.C,: Contează mai mult, pentru că Federația Rusă pune o greutate că ea este adevărata credință, a treia Romă, se autoidentifică. Încearcă să pună steagul pe Kremlin, pe Vasilievsky, în așa fel încât în jurul său să culeagă alte biserici surori care să i se alăture. Aici este o mare problemă, pentru că Biserica Ortodoxă Rusă, susținută de Kremlin și am văzut declarațiile lui Peskov și chiar pe cele ale lui Putin, încearcă să spună că Patriarhia Constantinopolului s-a aliat cu niște schismatici, filaretiștii, adică Biserica Ortodoxă Ucraineană, a cărei întâi stătător astăzi este Patriarhul Filaret. Și ea este schismatică față de ortodoxie. Doar Biserica respectivă ar pleca din sânul conclavului de Biserici surori, chiar cea care îl dă pe Patriarhul ecumenic și nu Federația Rusă care se rupe, practic, de ortodoxie, negând preeminența ecleziastică a Patriarhului Ecumenic, nemaiincluzându-l în rugăciunile care se poartă în orice moment al slujbelor.

Din acel moment Rusia se rupe. Este o bătălie între Rusia care se rupe, spunând că ea este adevărata păstrătoare a credinței și că toate celelalte biserici sunt în jurul ei, și evident este un fals, și Patriarhia Ecumenică, care în momentul în care va face următorul pas va trebui să aibă și susținerea celorlalte biserici surori, respectiv susținerea în sensul menținerii actualei tradiții de la Constantinopol până astăzi, nu o ruptură. E posibil că Federația Rusă să facă presiuni asupra unor biserici ca să respingă această perspectivă. 

O.N: Vedeți posibil ca în alte biserici, în Biserica Ucraineană, dar poate și în altele, să apară mini schisme de loialitate cu Rusia?

I.C.: Nu mă refer la această zonă. Mă refer la faptul că Catolicosul Georgiei ar putea să se gândească să intre într-o formulă de comuniune cu Biserica Rusă. Nu vreau să spun că așa va face. Poate Biserica Armeană, poate Biserica Sârbă. Poate Biserica Bulgară, de ce nu? Nu cunosc cum arată dedesubturile diplomației la acest nivel. Cu certitudine Biserica Cipriotă Greacă susține Patriarhia Constantinopolului.

O.N: Ce știm despre cea română?

I.C.: Nu avem un semnal public în acest sens. Nu m-aș hazarda să fac presupuneri, mai ales că aici intervin și alte dificultăți legate de credincioșii aflați în Ucraina, care țin de alte despărţăminte ale Bisericii Ortodoxe Române.

O.N: Basarabia?

I.C.: Mitropolia Basarabiei. Sunt multe discuții.

O.N: Apropo de Ucraina, domnule Chifu. Este o discuție importantă. Din câte știu, românii din Ucraina sunt oarecum speriați de aceste evoluții. Ei se tem, mai degrabă, de naționalismul ucrainean, în acest moment. Vedem și ce s-a întâmplat cu legea educației. Se tem ca nu cumva să își piardă dreptul de a avea slujbe în română.

I.C.: Eu nu aș amesteca lucrurile. Nu m-aș duce pe această zonă și nu aș complica lucrurile. Le-aș lăsa la nivelul bisericilor ortodoxe. Vorbim despre niște instituții autonome în raport cu statul, indiferent de cât sprijin sau câtă dominație ar fi în anumite state în raport cu acest lucru. Din această cauză aș încerca să nu le amestec, tocmai pentru a le păstra la nivelul bisericii ortodoxe, mai ales, trecută acum prin ultimul referendum, capacitatea de a acționa dincolo de limitele și direcțiile statale, în terțe regiuni unde există români care sunt păstrători ai tradiției și legăturii cu biserica ortodoxă.

O.N: Credeți că Biserica Ortodoxă are capacitatea de a convinge, pe linie bisericească, Biserica din Ucraina să aibă grijă de românii de acolo.

I.C.: O are, în acest moment. Cred că în momentul în care se pune problema unei recunoașteri pe masă vor fi suficient de multe puncte, iar la nivel ecleziastic lucrurile pot fi rezolvate mai simplu decât mutând această dezbatere la nivel statal sau al autorităților.

O.N: Dar de la Mitropolia Moldovei ce așteptări aveți? Vorbim de cea subordonată Rusiei.

I.C.: Niciun fel de așteptare. Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, ca și Mitropolia Kievului și a întregii Ucraine, sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse, a Patriarhului Kirill nu are cum să reacționeze decât pe linia ierarhiilor bisericești de acolo. Singura diferență care se petrece, se petrece în Ucraina. Vreau să subliniez acest lucru. De o inventivitate deosebită și un pas foarte interesant este că actualul Patriarh Filaret, a fost reînscăunat pentru că fusese excomunicat de Biserica Ortodoxă Rusă, iar Patriarhatul Constantinopolului îl repune în poziția sa. La fel și reprezentantul celeilalte biserici schismatice pro ucrainene, Macarie. Ei sunt repuși în aceste poziții în condițiile în care nu au negat niciodată la nivel dogmatic elemente din Biserica Ortodoxă. Este vorba doar de ascultări în această privință. Cred că este un lucru bun.

Pe de altă parte, este de subliniat și faptul că toți arhiereii tuturor bisericilor, așa se scrie în edictul respectiv și în declarațiile Patriarhului Filaret, din Patriarhia Ortodoxă Ucraineană, din Mitropolia Ucraineană desprinsă de Mitropolia Rusă, fără ascultare față de Mitropolia Rusă, dar la nivel de mitropolie, o altă biserică, din această Mitropolie a Kievului și a întregii Ucraine toți arhiereii care își doresc pot participa la votarea viitorului Patriarh a unei Biserici Ucrainene Unite. În primul rând cele două, pe care le cunoaștem și parte a Bisericii Ortodoxe Ruse se vor alătura, cu observația că parohiile care își doresc să rămână în formatul în care sunt astăzi, sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Ruse, pot rămâne în această situație. Asta ne spune edictul Patriarhului Filaret, în măsura în care și comunicatul sfântului sinod al Patriarhiei Ecumenice menționează în punctul 6 exact același lucru, că nu se vor aduce atingere proprietăților, sau comunităților care își doresc să meargă într-o direcție sau alta. Face parte din formula de recunoaștere a autocefaliei. Aceasta nu se întâmplă peste noapte.

Vă spuneam că există totuși o presiune directă asupra Bisericii Ierusalimului, una dintre bisericile surori, căreia i se spune că preoții ruși nu vor mai face împreună cu ea închinăciunile la Sfântul Mormânt, în condițiile în care va rămâne asociată Patriarhiei ecumenice și va recunoaște în continuare Patriarhia Ortodoxă Ucraineană. Este o primă presiune pe care o vedem public și făcută pe un loc simbolic, acea Biserică a Nașterii Domnului. Cred că lucrurile au fost gândite dinainte de Patriarhia Ecumenică și că nu vom avea mari probleme din punctul de vedere al unor sciziuni majore. Altele sunt preocupările. De exemplu, să vedem ce face Biserica Creștină Maronită Siriană. 

O.N: Unde sunt rușii.

I.C. Evident că nu mai este o biserică. Depinde doar de sine și poate lua decizii independente pe propria sa voință.

O.N: Lucrurile sunt complicate. Unii analiști se tem, apropo de Ucraina și de procesul de desemnare a Patriarhului unei biserici unite, că așa cum s-a mai întâmplat în diferite ocazii, ucrainenii își vor trage singuri un glonț în picior, în sensul că nu vor reuși să se înțeleagă. Așa s-a întâmplat în multe situații privitoare la Ucraina.

I.C.: Să ne gândim la ce s-a întâmplat în România în momentul în care s-a pus problema proprietăților, din motivele pe care le cunoaște foarte bine, numai între Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică. Ce dispute au fost între comunități și cum se ocupau bisericile și cui aparțineau. De fapt, în Biserica Catolică pentru că asta înseamnă zona greco-catolică, proprietatea este a Papei, deci a bisericii, nu a comunității, în Biserica Ortodoxă aparține comunității. În zona ucraineană există un edict dat în urmă cu câteva luni prin care toate proprietățile parohiilor, ale nivelelor comunitare, au fost transferate către arhiereii bisericii ortodoxe ce ține de Rusia, a Mitropoliei Kievului și a întregii Ucraine. Cumva au încercat să împiedice deciziile comunităților de a migra. 

O.N: Cumva au pregătit.

I.C.: Într-o oarecare măsură. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că există un transfer natural, care s-a petrecut după 2014, după anexarea Crimeei. În momentul de față Biserica Ucraineană deține mai mult de jumătate din parohiile din regiune. Nu trebuie uitat nici acest aspect.

O.N: Iată că oamenii s-au dus instinctiv către Biserica Ucraineană. Schimbăm tema pentru a vorbi puțin despre Turcia. Prezență românească la Ankara. Doamna prim ministru a fost acolo acum câteva zile. Prezență turcă în Republica Moldova. Președintele Erdogan a fost acolo. În perioada din urmă a avut loc parcă o reîncălzire a relației Turciei cu țările occidentale, pe linia germană și cu Statele Unite.

I.C.: Într-adevăr vedem o revenire a Turciei în lumea occidentală, dacă a plecat vreodată. Din punct de vedere strategic și militar o asemenea părăsire nu a avut loc. Criticile rămân în continuare pentru un număr de acțiuni și pentru respectarea valorilor. Însă, într-adevăr, constatăm reapropierea pe linia acestor două state. În primul rând este relația dintre Turcia și Germania, acea vizită a președintelui Erdogan în Germania a fost extrem de bine văzută și bine primită și cu elemente care contează. Într-adevăr, urmează să aibă loc acea reuniune pe Siria, în care Turcia va aduce Rusia. Împreună cu Franța și Germania vor discuta situația din Siria, evident cu o presiune deosebită pe perspectiva ca Bashar al-Assad să nu mai fie parte a soluției după momentul soluționării siriene. Turcia ia și presiunea europeană, dar și posibilitățile de acțiune.

O.N: Are nevoie Turcia de aliați în această direcție și atunci deschide ușile către occident?

I.C.: Evident că are. Pentru Turcia a fost cel mai mare șoc, dar și cea mai mare greșeală pe care a putut să o facă Federația Rusă, acea reuniune de la Teheran, în care Turcia nu a fost deloc ascultată. S-a mers pe varianta iraniano-rusă a unui atac general asupra provinciei Idlib, acolo unde Turcia are și trupe și interese. Sunt și trupe americane în zonă. Există și un acord de patrulare comună turco-american dinaintea încălzirii relațiilor bilaterale turco-americane. Pentru Turcia este un punct obligatoriu. S-a trezit că pe linia dialogului trilateral în format Astana a pierdut. E adevărat că Rusia a încercat o reechilibrare ulterioară, la Soci, printr-o întâlnire bilaterală, însă pentru Turcia a  fost o lecție învățată și și-a redeschis toate formatele paralele pe care lucrează pentru a-și apăra propriile interese.

O.N: Este o deschidere de moment sau o revenire la niște opțiuni strategice mai vechi și mai trainice?

I.C.: Cred că Turcia a știut în orice moment că toată presiunea aceasta și militarizarea petrecută și în Peninsula Crimeea și în proiecția spre estul Mediteranei o vizează direct. A resimțit această presiune. Însă a trebuit să rămână la masă și rămâne la masă pentru a putea angaja pe toți jucătorii din zonă în încercarea de a-și prezerva interesele, în special în Siria. În momentul în care toate aceste lucruri au excedat capacitățile sale de mișcare, a intervenit o problemă. Problema am văzut-o foarte clar. Este evidentă și reașezarea sa într-un siaj normal, în condițiile în care vreodată l-ar fi părăsit. Nu, Turcia a jucat și joacă întotdeauna, la multiple mese. Își apăra interesele în formate diverse. Nu a plecat niciodată din vest, indiferent de modul în care știe să își gestioneze problemele interne. Eliberarea pastorului Brunson a reprezentat o închidere puternică a relațiilor bilaterale cu Statele Unite. Avem o declarație extrem de puternică a preşedintelui Trump, care îi mulțumește președintelui Erdogan și pune că nu a fost simplu, înțeleg, știu, dar salută și din momentul de față relațiile vor fi bune și pot merge chiar spre foarte bune. Asta e ceea ce ne spune Donald Trump. 

O.N: Domnule Chifu, mulțumesc foarte mult că ați fost împreună cu noi în această după amiază!