Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Revoluția maghiară din 1956, înăbușită de sovietici

revolutie_ungaria.jpg

Proteste antisovietice pe străzile Budapestei, octombrie 1956
Sursa imaginii: 
wikipedia.org

În 23 octombrie 1956, izbucnea Revoluția Maghiară, cea mai importantă dintre mișcările anticomuniste izbucnite în Europa de Est după moartea lui Stalin. Revoluția Maghiară a fost înăbușită după două intervenții sovietice și după lupte de stradă, care s-au încheiat abia în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 1956.

În anul 1956, întreaga Europă de Est părea să experimenteze un adevărat dezgheț politic după moartea lui Iosif Stalin, în 1953. Luptele pentru putere dintre diferitele facțiuni din interiorul partidelor comuniste au produs fisuri, care au generat revolte precum cele ale muncitorilor polonezi din Poznan din vara lui 1956, sau reafirmarea opoziției față de comunism din partea unor culte religioase, precum Biserica Greco-Catolică din România. Acest cult religios fusese interzis de comuniști încă din 1948, însă, în 12 august 1956, la Cluj, mii de oameni s-au strâns la o liturghie publică oficiată de preotul Vasile Chindriș și au cerut eliberarea episcopilor uniți arestați.

În Ungaria, mișcările de protest au fost favorizate de înlăturarea de la putere a stalinistului Matyas Rakosi, care nu se mai afla în grațiile noii conduceri sovietice. În octombrie 1956, văduva comunistului Laszlo Rajk, unul dintre rivalii lui Matyas Rakosi, executat în 1949, a obținut reabilitarea soțului ei, care a fost reînhumat în 6 octombrie. Spiritele au început să fiarbă în Budapesta. Ceremonia s-a transformat într-o adunare de protest.

În 23 octombrie 1956, studenții Universității Tehnice au dat jos drapelele maghiare cu stema comunistă, apoi au început să mărșăluiască pe bulevardul Jozsef Bem. Unii dintre militarii maghiari s-au alăturat studenților și și-au scos stelele comuniste de pe chipiuri. Mulțimea a crescut la 100.000 de oameni. Au traversat Dunărea și s-au îndreptat spre Parlamentul maghiar. Poliția secretă AVH a deschis focul împotriva manifestanților, iar sute de oameni au fost uciși.

Sovieticii, cantonați în baze stabilite în România, au invadat Ungaria după câteva ore, sub pretextul că apără țara de o agresiune a NATO. În postul de prim-ministru a fost instalat un vechi comunist, colaborator al lui Lenin, care participase inclusiv la lichidarea țarului Nicolae al II-lea. Este vorba de Imre Nagy. După aducerea sa la putere, sovieticii s-au retras.

Însă Imre Nagy, trecut prin conflicte îndelungate cu alți comuniști maghiari, se schimbase. El s-a declarat de partea revoluționarilor și a dispus eliberarea deținuților politici. Apoi, a permis reactivarea partidelor politice interzise în 1949. Următoarea măsură a fost retragerea Ungariei din Pactul de la Varșovia și declararea neutralității ei. Sovieticii au invadat din nou Ungaria, în 4 noiembrie. Revoluționarii au ieșit să lupte pe străzi. Imre Nagy a cerut azil politic la ambasada Iugoslaviei.

Revoluția maghiară s-a încheiat în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, după moartea a 2.500 de maghiari și a 700 de soldați sovietici. 200.000 de maghiari s-au refugiat în Occident. Imre Nagy a fost răpit, adus în România la Snagov, anchetat de KGB și apoi trimis înapoi în Ungaria. A fost acuzat de trădare, judecat și executat în 16 iunie 1958. El a fost reabilitat în 1989 și reînhumat în 16 iunie 1989, în prezența a sute de mii de oameni.

 

Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

 
Rubrica Pagina de istorie din 23 octombrie 2018