
Politică
Renate Weber (ALDE): Preşedintele Iohannis nu poate refuza revocarea lui Lazăr
Renate Weber Avocat Popor.jpg

Renate Weber spune că „este un raport foarte bine argumentat. Nu ştiu dacă neapărat cele 20 de puncte puteau fi reduse la mai puţine, dar categoric, analiza făcută acolo este o analiză care mi se pare mie cu greu poate fi combătută de cineva, sunt argumente foarte puternice în acea analiză”.
Reporter: Sunt ilegale protocoalele cu SRI?
Renate Weber: Sunt neconstituţionale, nu doar ilegale.
Rep.: De unde ştiţi, există un judecător care a decis acest lucru?
R.W.: Dar nu avem nevoie, cred eu, să existe un judecător.
Rep.: Dar aşa funcţionează statul de drept.
R.W.: Nu. Uitaţi-vă în Constituţie, vă rog frumos şi uitaţi-vă şi în toate prevederile care ţin de competenţele SRI, de competenţele procurorilor, deci şi legea SRI şi în Codul de Procedură Penală şi vom vedea foarte clar atribuţiile fiecăruia dintre ei. Din momentul în care apare un protocol şi secret, numai ideea că avem un protocol secret legat de înfăptuirea unui moment din parcursul unui act de justiţie este inadmisibilă, dar din momentul în care avem un protocol secret, prin care dăm alte puteri SRI-ului, dincolo de ceea ce există prin lege, iertare, este evident că aşa ceva este inadmisibil. Şi avem în acest moment inclusiv o decizie a unui judecător, nu e un judecător, ci un complet de judecată, este Curtea de Apel Militară Bucureşti, care spune că acest protocol este inadmisibil şi că probe efectuate pe baza unui protocol secret nu pot fi admise ca şi evidenţe în cadrul unui proces penal.
„Preşedintele Iohannis va semna foarte repede revocarea lui Lazăr”
Întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis poate refuza revocarea lui Augustin Lazăr, Renate Weber a răspuns: „Mi-e foarte greu să cred că va putea face acest lucru. Având în vedere decizia CCR, e practic într-o situaţie similară cu cea în care a fost când a fost vorba de doamna Kovesi. Acum, însă, cred că avem un motiv în plus să credem că preşedintele va semna chiar foarte repede decretul de revocare. E vorba de situaţia personală a domnului preşedinte, pentru că din momentul în care aflăm că domnul Augustin Lazăr este procurorul care a clasat, a închis un dosar penal al preşedintelui României şi că ulterior preşedintele l-a numit pe acesta în funcţia de procuror general, avem o problemă uriaşă cel puţin de moralitate, dacă nu mai mult de atât. Eu cred că preşedintele Iohannis îi va cere demisia domnului Lazăr şi de data asta cred că o va cere cu succes”.
Întrebată dacă ar accepta demiterea lui Tudorel Toader, eurodeputata ALDE a evitat un răspuns direct: „Aici cred că ALDE s-a pronunţat foarte clar ca susţinându-l pe ministrul Tudorel Toader, ca fiind un om competent, ca fiind un om care a adus o plus valoare evidentă ministerului pe care îl conduce. ALDE îl susţine pe domnul Tudorel Toader, dar Ministerul Justiţiei este de fapt al PSD-ului şi nu al lui ALDE, deci de aici încolo cred că urmează să se discute în coaliţie”.