Amenințările Rusiei și cursa înarmării. “Proliferările pe termen scurt pot fi necesare pentru controlul armelor pe termen lung”

Prin apartenența la NATO, România este oricum o potențială țintă. Tratatul Forțelor Nucleare își pierduse greutatea, din moment ce unul din parteneri încălca înțelegerea. Și, la toate acestea, se adaugă apariția Chinei ca putere tot mai înzestrată militar. Proliferările pe termen scut pot fi așadar necesare pentru controlul armelor pe termen lung, evaluează la RFI generalul Alexandru Grumaz, analist militar: 

Alexandru Grumaz: În momentul în care în 1994 România a semnat Parteneriatul pentru Pace și a început pregătirea pentru aderarea la NATO, deja am fost luați în valurile operaționale ale armatei rusești pentru o posibilă lovire. Nu știu dacă cu rachete nucleare, dar oricum eram țintă din acel moment, când am intrat în NATO. Conform ultimei strategii a armatei ruse, NATO este inamicul numărul unu al Rusiei. E normal ca toate statele care sunt aliniate la NATO să fie ținte, de preferat, în primul rând, de către armata rusă. De fapt, Secretarul general Stoltenberg a declarat la începutul acestei luni că alianța militară a rămas îngrijorată de Rusia, că Rusia nu își mai respectă angajamentle internaționale, inclusiv Tratatul privind forțele nucleare intermediare. Americanii fac foarte bine că se retrag din acest tratat. A apărut o nouă forță globală, China, care, conform șefului comandamentului Pacificului, amiralul Harris, 92% din rachetele pe care le au chinezii sunt rachete de croazieră care încalcă Tratatul forțelor nucleare intermediare. La începutul anilor `80, Regan a fost supus unei presiuni enorme din partea aliaților din Europa de vest, pentru a opri desfășurarea rachetelor Pershing 2 destinate contracarării rachetelor SS 20 sovietice. Autorii acestui tratat sunt Bush și Gorbaciov. Ei s-au înțeles  în 1987. El a rezistat, iar rachetele Pershing au fost dislocate în Europa. Această mișcare a fost una de șah, care a fost răspândită, desfășurarea a fost un factor, dar nu a ajutat să îi convingă pe sovietici să negocieze serios tratatul din 1987. Unele proliferări pe termen scurt pot fi necesare pentru controlul armelor pe termen lung.

Rep: Dacă Statele Unite se retrag din tratat, ce vor face cu noile rachete, se întreabă Kremlinul. Din ce spuneți dumneavoastră, înțeleg că este foarte plauzibil scenariul în care, într-adevăr, aceste noi rachete vor fi desfășurate pe teritoriul european.

A.G: Este posibil și acest scenariu. Este unul din scenarii. Este posibil. În orice caz, se caută o pârghie ca să aducă la masa tratativelor și Rusia și China. Este clar că la ora actuală este o debalansare a situației. Americanii au respectat tratatul până acum câțiva ani, când acesta a fost încălcat de Federația Rusă. Acest tratat cu o vechime mai mare de 30 de ani a fost pur și simplu desconsiderat de către partea rusă.

Rep: Nu putem interpreta și prin alt filtru? Statele Unite vor să nu piardă o poziție în vestul Pacificului, în fața Chinei, care nu e parte din acest tratat și pentru asta sacrifică tratatul care asigura stabilitatea cu Moscova. Nu pot să merg și în această interpretare?

A.G: Nu este o sacrificare. Este o readucere a tratatului la condițiile geopolitice actuale. China s-a dezvoltat după 1990. Are portavioane, are capacitatea să își proiecteze forțele. Lucrurile astea au o evoluție spectaculoasă din partea Asiei. Din cauza asta președinții americani au mutat centrul de greutate din Europa în Asia. 

Rep: Uniunea Europeană, cu pârghiile pe care le are, transmite mesaje diplomatice pentru că atât poate la acest moment. Avertizează administrația Trump că decizia de retragere va genera instabilitate și o cursă a înarmării. Nu cumva asistăm deja la această cursă a înarmării? Nu este în plină desfășurare?

A.G: Părerea mea este că noi ne aflăm în aceeași perioadă ca acum 100 de ani înainte de primul război mondial, când lumea se înarma, discuta. E cam aceeași perioadă. Din câte știu eu, europenii, militarii și șefii de state, au discutat cu Secretarul general Stoltenberg și toată lumea este de acord că Rusia a încălcat tratatul. Nu se poate ca din doi semnatari unul să respecte tratatul și celălalt să îl încalce. Într-adevăr, există două scenarii ipotetice. Statele Unite pot instala rachete de croazieră capabile nuclear în Europa pentru a contracara Rusia, relansând astfel cursa înarmării despre care vorbeați și care s-a oprit la sfârșitul anilor `80. Sau Statele Unite nu pot instala aceste rachete în Europa, lăsându-ne expuși sau forțându-ne fie să ne înarmăm nuclear singuri, fie să cedăm presiunii rusești să să ne așezăm la masa compromisului. Evident că ne aflăm într-un scenariu de tip lose-lose. Diplomația europeană de aceea condamnă denunțarea tratatului.