
Politică
Igor Dodon se întâlnește la Moscova cu Vladimir Putin
dodon_moscova.jpg

Potrivit Serviciului de Presă al Kremlinului, cei doi șefi de stat, Igor Dodon și Vladimir Putin urmează să abordeze ”aspecte privind cooperarea economică, comercială şi din sfera umanitară precum și problemele regionale actuale”.
În dimineața zilei de miercuri, Igor Dodon a depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din grădina Aleksandrovski de lângă zidul Kremlinului.
”Am convingerea că întrevederile preconizate pentru ziua de astăzi și cea de mîine cu conducerea de vîrf a Federației Ruse vor contribui la aprofundarea colaborării strategice dintre țările noastre”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Șeful statului are stabilite întrevederi și cu președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, dar și alți oficiali ruși. De asemenea, Igor Dodon va ține un discurs în fața studenților de la Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov și se va întâlni cu jurnaliști ruși.
Președintele moldovean va discuta și cu patriarhul Kiril. Săptămâna trecută, Dodon promitea că în cadrul vizitei oficiale pe care o va întreprinde la Moscova, va discuta despre ulterioara vizită în R.Moldova și asta după ce patriarhul și-a amânat vizita în R.Moldova, fără a anunța motivele.
Trebuie spus că, vizita patriarhului Kiril în R.Moldova urma să aibă loc după ce Biserica Ortodoxă Rusă şi-a întrerupt relaţiile cu Patriarhia de la Constantinopol. Igor Dodon și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu decizia bisericii ortodoxe ruse, menționând că Moldova a fost și este o țară ortodoxă și că va găsi o soluție pentru a rezolva această situație.