România, printre statele irelevante în UE. “Încă avem o mentalitate de stat în curs de aderare”

România are încă de lucru la capitolul mentalitate, e de părere Mihai Sebe, de la Institutul European. De multe ori, Bucureștiul nu realizează că e deja parte din clubul European și că are o voce care contează, completează la RFI Mihai Sebe. Chiar și așa însă, președinția rotativă ar putea fi un succes, fie și din punct de vedere tehnic, explică expertul în politici europene:

Mihai Sebe: În opinia mea, România încă suferă de un statut de „inferioritate politică” în raport cu statele membre ale Uniunii Europene. Încă avem o mentalitate de stat în curs de aderare sau stat care urmează să intre în club și nu realizăm faptul că suntem deja membrii ai clubului european și că vocea noastră contează. Votul nostru este un vot decisiv în multe dosare europene. Celelate țări au nevoie de voturile noastre pentru a-și promova mai departe agenda. Pe lângă această timiditate instituțională, cauzele sunt, de asemenea, și de natură internă, fie că vorbim despre stabilitatea administrativă sau de existența unui proiect de țară pe termen lung care să ofere predictibilitate partenerilor externi și nu numai.

Reporter: Ce atuuri care ar putea-o propulsa sau ar putea-o să o ajute să își extindă sfera de influență ar avea România, dincolo de puterea de vot?

M.S: În primul rând, România dispune de o populație educată și bine răspândită la nivel european. Deja, comunitățile de români din alte țări pot constitui acele puncte de referință și contacte cu celealte state membre ale Uniunii Europene. România dispune, pe lângă binecunoscuta poziționare geografică și acest avantaj extern, de resurse naturale care contează pentru Uniunea Europeană, fie că vorbim despre petrol, gaze naturale sau de alte tipuri de energii regenerabile și nu numai. Câteodată, România, prin poziționarea sa geografică în Balcani poate reprezenta acea referintă de care statele din Balcanii de Vest au nevoie în parcursul lor european.

Rep: „Ce stat membru ar fi contactat de guvernul dumneavoastră în chestiuni de politici europene?” Aceasta a fost întrebarea studiului despre care vorbim. Cum a fost politica externă a României și cum s-a poziționat România în chestiuni de politică externă europeană de-a lungul timpului? A fost o oarecare linie? A fost consecvență? Sau și aici au fost fluctuații?

M.S: România a fost un stat european foarte disciplinat, în sensul în care, chiar dacă am votat „împotrivă” la acel faimos Consiului JAI referitor la primirea de refugiați, România a acceptat refugiați, la sfârșitul zilei. De prea multe ori, România a votat în favoarea temelor europene, dar fără a capitaliza acest vot pozitiv în favoarea integrării.

Rep: Dar dacă  se răzgândește România acum și nu mai vrea să fie cuminte și vrea să meargă pe o poziție de forță alături de Grupul Vișegrad, de exemplu?

M.S: Trebuie în primul rând să își analizeze ineteresele strategice și să vadă ce ne ajută pe noi ca stat, să fim alături de Grupul de la Vișegrad sau, din contră, să fim în favorea unei integrări aprofundate, alături de nucleul dur Germania – Franța.

Rep: Sigur că sună bine ce spuneți, însă Franța vrea o Europă cu mai multe viteze, iar România, prin Președintele Ioahannis, a transmis că nu își dorește acest proiect. În acest context, cu cine te aliezi? 

M.S: Nu ar trebui să ne aliem la o linie, ci să îi convingem pe cei din nucleul dur de faptul că ideea noastră cu o integrare unică și nu o Europă cu mai multe viteze, reprezintă soluția viitorului. Politica noastră externă trebuiie să fie refractară la alianțe regionale, tocmai în scopul combaterii acestei idei a Europei diferențiate. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem realitatea, că Europa este, de fapt, o Europă cu mai multe viteze, fie că vorbim despre statele din zona euro sau despre statele din zona Schengen. România, deși este stat membru al Uniunii Europene, încă nu face parte din zona Schengen sau euro. 

Rep: Mai slabe decât România la capitolul influență și relevanță sunt state precum Cipru, Slovenia, Malta. Acest lucru demonstrează clar un eșec? Putem vorbi despre un eșec?

M.S: Nu putem vorbi despre un eșec câtă vreme nu am încercat să ne exercităm calitățile de lider la nivelul Uniunii Europene și de influență. Președinția României va fi un succes, într-un cât este, în primul rând, un aspect tehnic de gestionare a unor grupuri și nu numai. La acesta se adaugă viziunea europeană lansată cu prilejul discursului Președintelui Iohannis în Parlamentul European. Președinția nu este și nu trebuie să fie influențată de disputele politice interne, ea fiind, mai degrabă consensuală. Până acum politica externă a României nu a făcut obiectul unor diviziuni interne extraordinare. Chiar dacă au existat dispute interne normale în orice stat membru al Uniunii Europene, acestea nu s-au reflectat asupra politicii externe și asupra politicii României în interiorul Uniunii Europene.

Rep: Așadar, vedeți un succes. 

M.S: Va fi o președinție corectă, în limitele mandatului nostru și ținând seama de constrângerile de la nivel european, care deja există. Să nu uităm că în timpul președinției noastre o să avem foarte multe evenimente tumultoase, fie că vorbim despre Brexit, fie că vorbim despre alegerile pentru Parlamentul European și despre o nouă Comisie, aspecte care, inevitabil vor influența maniera în care președinția se va desfășura. Multe dintre ele sunt aspecte care scapă controlului unei președinții normale și sunt cauzate de factori externi pe care nu îi putem controla.

Rep: Succes are Polonia, al șaselea cel mai influent stat în Uniunea Europeană, după Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda și Italia. E drept că Polonia a aderat mai repede. Putem spera că în câțiva ani am putea ajunge la statutul Poloniei dacă ne jucăm cărțile corect?

M.S: Cred că putem și noi să avem un rol important în Uniunea Europeană, în măsura în care, după cum spuneam mai înainte, reușim să ne stabilim prioritățile, să dăm dovadă de autodisciplină și totodată de o viziune europeană. În interiorul Uniunii Europene contează foarte mult atitudinea, precum și maniera în care reușești să devii un stat care deservește interesele comunitare și nu un stat care blochează proiecte comune de integrare.