Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Reacţie dură a preşedintelui Iohannis: Liviu Dragnea, infractor cocoţat în fruntea statului

Reactie presedinte Klaus Iohannis Liviu Dragnea infractor.jpg

Klaus Iohannis, critici dure la adresa lui Liviu Dragnea (Sursa foto: presidency.ro)
Klaus Iohannis, critici dure la adresa lui Liviu Dragnea (Sursa foto: presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi despre liderul PSD că "acest infractor, Dragnea, care s-a cocoţat în fruntea statului, progresează semnificativ în domeniul fake news".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi la Palatul Cotroceni, referindu-se la acuzaţiile lansate la adresa sa de Liviu Dragnea, că "acest infractor, Dragnea, care s-a cocoţat în fruntea statului, progresează semnificativ în domeniul fake news" şi că acesta este disperat.

"Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului, iar Dragnea, care s-a cocoţat în vârful statului, progresează. Din păcate, nu în statul de drept, ci în fake news. Ce a prezentat ieri este ceea ce azi se numeşte fake news. Mai demult se numeau minciuni", a spus şeful statului, în contextul cazului valizei cu documente ale companiei Tel Drum şi după ce Liviu Dragnea a prezentat luni o valiză cu presupuse dosare vizându-l pe Klaus Iohannis.

"Nu pot să nu menţionez valizele şi constat cu tristeţe că şi în acest domeniu politica românească s-a schimbat. Am avut Caragiale, apoi acea fază ciudată cu bileţelul roz pierdut şi regăsit, iar acum valiza. Contrar celor vehiculate de mincinoşi, nu ştiu ce e cu această valiză, dar jurnaliştii am înţeles că vor arăta ce conţine această valiză (...). Este disperat, se arată tot mai mult că are probleme majore şi caută să aducă vorba despre alte lucruri, încearcă metode de manipulare", a mai declarat preşedintele.