Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ecaterina Andronescu, propusă ministru al Educaţiei. În august, îi cerea demisia lui Dragnea

Ecaterina Andronescu senatoare PSD coronavirus.jpg

Sursa foto: Facebook/Ecaterina Andronescu
Sursa foto: Facebook/Ecaterina Andronescu

Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu a fost propusă de PSD pentru postul de ministru al Educaţiei, în locul demisionarului Valentin Popa. Interimatul a fost asigurat de Rovana Plumb.

Ecaterina Andronescu a mai ocupat funcţia de ministru al Educaţiei. Înaintea şedinţei de marţi a conducerii PSD, ea a avut o discuţie cu Liviu Dragnea şi cu premierul Viorica Dăncilă.

Senatoarea PSD a cerut în luna august, într-o scrisoare deschisă, demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului.

"Pentru binele României şi pentru binele PSD-ului, preşedintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate şi să facă un act de mare curaj şi demnitate politică şi să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le ştim cu toţii şi nu le voi expune acum. Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesionişti, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut, iar ţara, în an de Centenar, se va duce şi ea înspre prăpastie, spre disperarea noastră şi bucuria multora care nu ne vor puternici, uniţi şi consolidaţi în slujba României", scria la acea vreme Ecaterina Andronescu.