Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Raluca Turcan: Remanierea Guvernului, o jignire pentru toată naţia

Raluca Turcan PNL motiune cenzura.jpg

Sursa foto: Facebook/Raluca Turcan
Sursa foto: Facebook/Raluca Turcan

Remanierea Cabinetului Dăncilă confirmă că singurul scop pentru care PSD se ţine cu mâinile de putere este conectarea la resursa publică şi subjugarea agendei guvernamentale unor interese de grup, declară la RFI prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

În opinia deputatei Raluca Turcan, remanierea Guvernului este „o jignire, o jignire pentru toată naţia noastră, pentru că din nefericire, un Guvern care a avut un rezultat electoral impresionant a dezamăgit profund şi nu doar că a dezamăgit pentru că nu a reuşit să performeze, că au întâlnit nişte obstacole, însă pur şi simplu s-a demonstrat că acest Guvern a avut o dublă agendă, agenda publică declarativă şi o agendă personală, făcută strict pe interesul liderului PSD, Liviu Dragnea. Practic, toată ascensiunea PSD la guvernare s-a făcut printr-o uriaşă fraudă de încredere”.

Prim-vicepreşedintele PNL spune că „această remaniere confirmă încă o dată că singurul scop pentru care PSD se ţine cu mâinile de putere este conectarea la resursa publică şi subjugarea agendei guvernamentale unor interese de grup care au confiscat PSD-ul”.

Comitetul Executiv al PSD a decis înlocuirea lui Paul Stănescu la conducerea Ministerului Dezvoltării, cu Ilan Laufer. De asemenea, Gabriel Leş revine la MApN, după demisia lui Mihai Fifor, Olguţa Vasilescu trece la Transporturi în locul lui Lucian Şova, în timp de Niculae Bădălău preia Ministerul Economiei, înlocuindu-l pe Dănuţ Andruşcă.

La Ministerul Muncii va fi numit deputatul Marius Budăi, la Ministerul Comunicaţiilor Bogdan Cojocaru va fi înlocuit cu Alexandru Petrescu, iar Ioana Bran pleacă din funcţia de ministru al Tineretului, fiind înlocuită cu senatorul Bogdan Matei.

 
Raluca Turcan, despre remanierea Guvernului Dăncilă