
Politică
Acordul pentru Brexit, aprobat de liderii statelor UE
default.png

Toate eforturile din ultimele luni s-au concentrat pe evitarea introducerii unei frontiere intre Irlanda si Irlanda de Nord. Problema a fost “rezolvată” prin propunerea de a menține Regatul Unit în uniunea vamală până în 2022, cel târziu.
Iar Gibraltarul, această problemă nerezolvată între Spania si Regatul Unit, a fost lăsată de Spania pentru sfârșitul discuțiilor.
Madrid dorea o gestiune comună spaniolo-britanică a Gibraltarului si garanția că proviziile relațiilor comerciale propuse pentru Irlanda de Nord nu se vor aplica si acestui teritoriu.
Acest acord detaliază în trei protocoale problema irlandeză, problema bazelor britanice autonome navale din Cipru si trecea cam repede peste problema Gibraltarului.
Negocierile de culise continua însă întrucât textul nu este complet si nici perfect; el nu cuprinde de exemplu unele provizii privind pescuitul în apele britanice post Brexit. Aceasta pune problem Franței si țărilor nordice.
In decembrie, textul va trebui să treacă printr-un vot în camera Comunelor si abia apoi în ianuarie prin votul Parlamentului European.
Deputații britanici ar putea respinge acordul, ceea ce va duce cel mai probabil la o despărțire a Londrei de Bruxelles în 29 martie 2019, fără niciun cadru regulamentar.
Aceasta ar avea un impact imens asupra dreptului cetățenilor UE din Marea Britanie care vor intra atunci sub incidenta legilor britanice ale imigrației, care nu se știe cu vor evolua.