Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


E.Teodorovici vrea să limiteze dreptul românilor de a lucra în străinătate. S. Mureșan: Este ilegal

siegfried_muresan.jpg

Sursa imaginii: 
facebook/Siegfried Muresan

Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici propune ca românii să aibă drept limitat de lucru în străinătate, pe baza unui singur permis de muncă, valabil pentru maximum 5 ani într-o anumită ţară. Teodorovici susţine că dacă un român primeşte drept de muncă într-o altă ţară europeană şi acesta continuă să fie reînnoit, el nu o să se mai întoarcă niciodată în ţară. “Obligația ministrului de Finanțe și a Guvernului României este să creeze oportunități pentru români în țară, nu să le interzică șansa de duce o viață mai bună în altă parte dacă ei nu au fost în stare să le ofere mai multe oportunități în România”, spune la RFI, europarlamentarul Siegfried Mureșan. Potrivit acestuia, propunerea lui Teodorovici este ilegală.

“În primul rând, trebuie știut că ministrul Teodorovici face o propunere care este ilegală. Tratatul Uniunii Europene spune foarte clar: toți cetățenii Uniunii Europene au libertate de circulație în toată UE,  adică poți trăi în orice colț al UE, poți studia sau poți lucra fără niciun obstacol în orice stat membru al UE, în exact aceleași condiții în care poți lucra în țara ta. Cel de-al  doilea lucru care trebuie spus este următorul: un ministru român face o propunere ilegală cu mai puțin de două luni înainte ca România să preia, pentru prima dată, președinția Uniunii Europene. Vă dați seama cum s-au uitat toți ceilalți miniștri de finanțe la el când a făcut această propunere în Consiliul Miniștrilor de Finanțe? Cel de-al treilea lucru pe care vreau să-l spun este acela că românii au plecat să muncească în străinătate nu de plăcere, ci de nevoie, din sărăcie, pentru că guvernele României nu sunt capabile să ofere suficiente oportunități pentru oameni, aici, acasă, în România”, spune la RFI, europarlamentarul Siegfried Mureșan. "Europa înseamnă libertate, PSD-ul vrea să ne îngrădească această libertate acum. Este de neînțeles și inacceptabil.”, mai spune acesta.

Potrivit lui Siegfried Mureșan, obligația Guvernului este să creeze condițiile ca oamenii să se întoarcă acasă “și anume, justiție, dreptate, stabilitate, bună guvernare, școli și spitale ca în Europa, să atragă investitori, să atragă fonduri europene (...)Asta trebuie făcut pentru ca oamenii din diaspora să se întoarcă acasă și vă spun că nu mai avem mult timp la dispoziție, pentru că românii care sunt deja de câțiva ani în Italia sau Spania și-au dat copiii la școală acolo, copiii vorbesc perfect italiană, spaniolă, se integrează acolo, au prieteni la școală și își văd viitorul, pe măsură ce cresc, tot mai mult acolo și tot mai puțin în România.Și asta este păcat! Avem puțin timp la dispoziție pentru a îmbunătăți condițiile acasă și a face ca oamenii să se întoarcă, cu atât mai mult cu cât ar fi nevoie de ei aici."

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL: