Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Chișinău: Sandu și Năstase, la CEC pentru înregistrarea blocului electoral ACUM DA PAS

poza_maia_nastase_cec.jpg

Maia Sandu și Andrei Năstase depun actele pentru înregistrarea Blocul electoral ACUM DA PAS
Image source: 
privesc.eu

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu și președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase au depus, luni, la Comisia Electorală Centrală actele pentru înregistrarea Blocului electoral ACUM DA PAS. Liderii opoziției neparlamentare au semnat, duminică, un acord de constituire a noului bloc electoral pentru a participa la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Decizia privind înregistrarea blocului ACUM DA PAS în calitate de concurent electoral urmează a fi anunțată în cel mult șapte zile de către membrii Comisiei Electorale Centrale. Maia Sandu și-a exprimat speranța că CEC va respecta legea, de această dată și își va îndeplini misiunea pentru a asigura alegeri libere și corecte.

 ”Chiar dacă am avut experiențe nu prea bune în raport cu acest organ de stat, ne exprimăm speranța că lucrurile se vor întâmpla altfel. „Sperăm că oamenii salută unitatea forțelor anti-oligarhice, pro-democrație, pro-europene și îi îndemnăm să ni se alăture, ca să ne atingem obiectivul de a trăi bine în această țară, cu democrație reală, cu oameni care să se bucure de prosperitate. Am văzut mesaje care vin de la instituțiile internaționale, mesaje adresate celor care lucrează în instituțiile de stat. Venim să susținem aceste mesaje, care vorbesc despre marea responsabilitate a instituțiilor publice în asigurarea alegerilor libere și corecte”, a declarat Maia Sandu, liderul PAS.

La rândul său, Andrei Năstase, președintele PPDA a menționat că au fost respectate cu strictețe normele legale, ”pentru că asta înseamnă Platforma DA și PAS, înseamnă oameni de calitate care au constitut acest bloc”.”Ne interesează unitatea forțelor adevărat proeuropene din RM și iată că crearea acestui bloc demonstrează acest lucru. Așteptăm de la instituțiile publice, de la ONG-uri să aibă grija necesară ca viitoarele alegeri parlamentare să se desfășoare în conformitate cu legea, cu spiritul democratic. Instituțiile internaționale sunt cu ochii pe noi, pe instituțiile abilitate din R.Moldova”, a declarat Năstase.

Până în prezent, Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal și-au anunțat intenția de a participa la viitorul scrutin parlamentar, alături de noul Bloc electoral ACUM DA PAS.Partidul Unității Naționale a decis să nu participe la scrutin, în schimb și-a anunțat sprijinul pentru Blocul electoral ACUM.

Blocul electoral ACUM este deschis pentru unitate, cu condiția ca cei care vin să fie oameni care se bucură de încrederea cetățenilor, oameni care au demonstrat în timp că au verticalitate și că sunt onești”, susțin Maia Sandu și Andrei Năstase.

Platforma DA și PAS și-au exprimat intenția de a constitui un bloc format din cele două partide, cu deschidere largă pentru cei mai buni exponenți ai societății civile și ai tuturor partidelor proeuropene. Ne referim aici la oameni de calitate, integri, onești, profesioniști. Când cineva nu a înțeles exact despre ce e vorba, am acceptat și discuții cu forțele civice, politice. Oferta noastră rămâne aceeași”, a precizat președintele PPDA.

Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre depunerea dosarului la CEC pentru înregistrarea Blocului ACUM DA PAS