Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ion Iliescu pentru Le Figaro: PSD ar trebui să-l susțină pe Tăriceanu la prezidențiale

“PSD ar trebui să-l susţină pe Călin Popescu Tăriceanu la prezidenţiale”. O spune fostul președinte al României, Ion Iliescu, într-un interviu acordat cotidianul francez Le Figaro. Câteva fragmente din declarațiile lui Ion Iliescu, furnizate de autorul interviului,  jurnalistul Paul Cozighian, au fost difuzate marți seară de Realitatea TV.

"În mod realist, partidul va trebui să îl susţină pe domnul Tăriceanu, care are mai multe şanse. Nu avem o personalitate din PSD care să aibă susţinerea maselor. Nu suficient. Din păcate!", afirmă fostul președinte, în opinia căruia liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu este un om cu o mare experinţă politică. ­­"Am colaborat cu el imediat după Revoluţie. El era în Partidul Naţional Liberal. Preşedinte era domnul Radu Câmpeanu",  a mai spus fostul şef al statului.

În ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea,Ion Iliescu a spus că poziţia acestuia este complicată din cauza problemelor cu justiţia. "Nu mai există acea legătură solidă de încredere reciprocă între toți membrii partidului. Noi am promovat acest lucru și a fost forţa partidului nostru în toată perioada de după Revoluție. Încrederea eternă din partid, între membri, de la lider până jos, până la final. A fost forța partidului nostru, această unitate şi această solidaritate, responsabilitatea intelectuală în faţa partidului şi în faţa membrilor. Aceasta este slăbiciunea şi chiar încrederea reciprocă cred că este puţin...(...) Sunt mulţi oameni de calitate în partid. Este totuşi cel mai puternic partid în continuare şi are cea mai mare influenţă în rândul maselor. în toate categoriile de populaţie. Dar, din păcate, există fracturi interioare care se reflectă astăzi. Poziţia personală a domnului Dragnea este destul de complicată din cauza acestor probleme cu justiţia", a declarat Ion Iliescu.

"Statul paralel nu există"

Fostul președinte a vorbit și despre statul paralel, despre care a spus că nu există.   "Mulţi oameni vorbesc despre statul paralel. Eu îmi aduc aminte ce înseamnă acesta, ce înseamnă statul paralel. Nu este statul paralel, dar slăbiciunea forţelor politice din ţară şi a partidelor poate crea un vid care, bineînţeles, poate crea posibilitatea ca forţe rebele, forţe necontrolate, să creeze această imagine a unui stat paralel. Nu există", precizează fostul preşedinte.