Fără Rusia, Trump nu ar fi președinte - interviu cu Timothy Snyder

Cea mai recentă carte a sa, THE ROAD TO UNFREEDOM (Drumul spre Neolibertate), este cronica unei dislocări, a unei pierderi anunțate a reperelor, a unei rătăciri societale și sistemice a Occidentului. Evenimentele epocale din perioada 1989 - 1991, metabolizate în mentalul colectiv ca o victorie definitivă a democrației liberale, au indus o stare de apatie, au slăbit sistemul imunitar al lumii libere tocmai când, în zorii acestui mileniu, alchimiștii Kremlin-ului puneau la punct poțiunea de desensibilizare la realitate a populației, comercializată apoi grație rețelelor virtuale în toată lumea, și cu maximă eficiență în America, sub numele de "politică a eternității".

Această politică a prins în atâtea țări pentru că terenul era fertil.

Să ne uităm la lista principiilor active ale medicamentului fabricat la Kremlin: nostalgie, etnicitate ca element definitoriu al civilizației europene, evadarea în ficțiune. Un amestec irezistibil pentru societăți în criză, fragmentate până la de-socializare, care generează inegalități crescânde, nu soluții la probleme reale. Putin a găsit primul soluția magică: realitatea pe care nu vrei sau nu poți s-o schimbi trebuie voalată sau făcută să dispară. "Politica eternității triumfă când ficțiunea devine realitate", scrie Timothy Snyder. Cobaii dintâi ai experimentului kremlinian au fost ucrainienii, cei de pe Maidan și apoi cei invadați în est de "oamenii verzi", personaje ale noii imaginații politice putiniene ce avea să-l zămislească, sau în orice caz să-l inveștmânteze politic, pe Donald Trump, el însuși, scrie Snyder, personaj "de pe tărâmul ficțiunii".

Timothy Snyder: Ce s-a întâmplat în Ucraina e simplu: Rusia a invadat o țară vecină. După care, a reușit să-i facă pe americani și pe europeni să înțeleagă evenimentul altfel, cum vrea ea, adică în termeni de politică a eternității: că la mijloc ar fi animozități străvechi, de limbă sau cultură, că Ucraina e o țară îndepărtată, despre care știm puțin, cu locuitori înapoiați, ne-educați în cele pe care noi, occidentalii deștepti, le-am învățat. Această mobilizare istorică se face prin întoarcerea împotriva sursei a tehnologiilor care provin în mare parte din California, prin ceea ce numesc "globalizare întunecată", întunecată în sensul că Internetul, de la care se aștepta lumină, este acum utilizat pentru a localiza vulnerabilități psihologice și a le ținti cu informație ce pare adevărată. Internetul s-a dovedit a fi un mecanism foarte bun de răspândire a suspiciunii pentru că îngăduie indivizilor, dar și puterilor, corporatiste sau politice, să identifice predispozițiile noastre mentale și să servească un meniu informațional gătit pe gustul nostru. În cazul Ucrainei, Rusia a folosit rețelele de socializare pentru a spune stângii occidentale că toți ucrainienii sunt fasciști. Ideea a rodit în Marea Britanie și Statele Unite, unde a fost amplificată de indivizi care nu știu nimic despre Ucraina, dar care-s receptivi pentru că au fost atinși în punctul sensibil. Celor de extrema dreaptă rușii le-au transmis o cu totul altă versiune: toți ucrainienii sunt evrei, guvernul lor e dirijat de evrei sau e parte a conspirației internaționale evreiești. Tot ce-i agită la culme pe extremiștii de dreapta. Cele două versiuni sunt incompatibile, dar nu contează, pentru că pe Internet nu te întâlnești cu nimeni, în nici un caz cu indivizi care au opinii diferite. Aceleași procedee, utilizate de aceiași oameni lucrând la aceleași instituții rusești au influențat apoi campania electorală americană din 2016. Astfel, Agenția de Cercetare a Internetului, care s-a aflat la originea mesajelor despre Ucraina, s-a amestecat în America spunându-le negrilor că Hillary Clinton e o rasistă, dar rasiștilor că Hillary Clinton îi iubește pe negri. Afirmații contradictorii desigur, dar n-are importanță. Important e să-ți atingi obiectivul: să-i faci pe rasiștii americani și mai nebuni, să-i sperii și mai mult pe negri, să-i împingi pe primii să voteze pentru Trump și pe ultimii să nu voteze deloc.

Reporter: Cum, prin ce pori sau breșe a pătruns în America politica putiniană a eternității? Ce susceptibilități, ce condiții pre-existente a exploatat?

Timothy Snyder: Mulți în America susțin că ne-au făcut-o rușii. Alții spun nu, ne-am făcut-o cu mâna noastră. Au dreptate și unii și alții. Rusia a diagnosticat corect și explatat câteva dintre vulnerabilitățile Americii: rasismul, fascinația pentru armele de foc, ciudățeniile sistemului electoral. De asemenea, a speculat probleme existente, în primul rând cea fundamentală a clivajului social. În Rusia n-ai viitor pentru că inegalitatea de venit este extremă. În Statele Unite avem aceeași problemă, mai puțin accentuată. Un studiu al băncii Credit Suisse ne plasează pe locul doi în lume la acest capitol, după Rusia. Asta înseamnă că suntem receptivi, predispuși să acceptăm un mesaj de genul "viitor nu există, întotdeauna din vina altuia; politica nu-i treaba ta, treaba ta e să te gândești cu nostalgie la un trecut ce n-a existat niciodată și să-i urăști pe cei care ți l-au furat". Acesta e genul de politică pe care Rusia îl promovează, gen la care suntem vulnerabili. Domnul Trump, maestru al acestui gen, n-ar fi câștigat fără Rusia. N-ar fi președinte fără Rusia, dar nici fără vulnerabilitățile și problemele reale pe care politica sa, împletită cu tehnicile rusești, le-a putut exploata.

Reporter: Cum se poate ieși din această stare de vulnerabilitate, din prizonieratul "politicii eternității"? Cum regăsim respectul pentru adevăr? Scrieți că "toate virtuțile depind de adevăr, și adevărul depinde de ele".

Timothy Snyder: Istoria nu se poate scrie fără categoria virtuții. În carte sugerez patru sau cinci opțiuni morale. Cea mai importantă este să alegi adevărul, nu minciuna. La temelia oricărei politici individualiste trebuie să stea factualul. Fără efortul individual de a înțelege, fără decizia de a-i sprijini pe cei care produc factualul, regresăm înspre o politică a spectacolului, care există deja în Rusia și spre care America face pași mari. Cel ce crede în ce pare credibil, nu în date reale, verificabile, devine o pradă ușoară pentru cei care, cu măiestrie, știu să producă spectacole care-i exploatează credulitatea, vulnerabilitățile intelectuale sau psihologice. Avem nevoie de factual pentru a ne apăra împotriva oligarhilor și furnizorilor de divertisment, dar și pentru a ști să reperăm probleme reale precum inegalitatea. Dacă nu credem în adevărul obiectiv nu știm ce probleme comune avem de soluționat. Un exemplu evident în acest sens este, în Statele Unite, încălzirea climatică. Însă factualul nu este, și nu trebuie privit ca un dat. El este o virtute de cultivat la nivel individual și societal, dacă vrem cu adevărat politica pe care spunem c-o dorim, o politică democratică și individualistă.

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua