Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Decretul de prelungire a mandatului Gl. Ciucă, a fost publicat în Monitorul Oficial

Decretul presedintelui Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul șefului Statului Major General al Armatei, generalul Nicolae Ciucă, a fost publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial, dupa aproape 24 de ore de la emitere.
 

Iohannis a semnat vineri decretul de prelungire, cu un an, a mandatului actualului șef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în ședința CSAT propunerea facută de MApN pentru această funcție.

Premierul Viorica Dancilă și ministrul Apărării, Gabriel Leș, au acuzat că șeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

Astfel, cei doi, precum și șeful SGG Toni Greblă, au anunțat că este în opinia lor un nou conflict juridic de natură constituțională, astfel ca îl vor reclama din nou pe Iohannis la CCR.

Partidele din opoziție au acuzat PSD că blochează prelungirea mandatului șefului Armatei.

Vineri seara, președintele Klaus Iohannis a atras atenția că de ore bune îi este blocată publicarea în Monitorul Oficial a decretului și a avertizat că cei implicați vor răspunde juridic.

 

Amintim că Monitorul Oficial se află din vară în subordinea Camerei Deputaților, condusă de șeful PSD Liviu Dragnea.

Mandatul generalului Ciucă înceta la 31 decembrie. Dacă decretul nu era publicat în Monitorul Oficial până la acea dată, Ciucă era înlăturat automat și locul îi era luat de un locțiitor, până la o nouă numire.

Această variantă a fost avansată vineri de ministrul Apărării, Gabriel Leș.

 

398