Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Preşedintele ANAF, demis, la propunerea lui Eugen Teodorovici. Cine e noul şef al Fiscului?

ministru_finante_demitere_sef_anaf.jpg

Eugen Teodorovici cere demiterea lui Ionuţ Mişa de la ANAF (Sursa foto: site Ministerul de Finanţe)
Eugen Teodorovici cere demiterea lui Ionuţ Mişa de la ANAF (Sursa foto: site Ministerul de Finanţe)

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat joi că a înaintat premierului Viorica Dăncilă propunerea de înlocuire a şefului ANAF, Ionuţ Mişa.

ACTUALIZARE: Premierul Viorica Dăncilă a semnat joi decizia de numire a Mihaelei Triculescu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), după revocarea lui Ionuţ Mişa. Mihaela Triculescu a fost în ultimii trei ani practician în insolvenţă şi este licenţiată în economie şi absolventă a studiilor de master, disciplina ”Analiză, diagnostic şi evaluarea afacerilor” la Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice.

 

Eugen Teodorovici îşi explică decizia privind şefia ANAF: „Am solicitat doamnei prim-ministru revocarea din funcţia de preşedinte al ANAF a domnului Ionuţ Mişa. Anul 2019 este un an cu foarte multe provocări, în special în zona economică, iar ANAF, ca principala, poate, instituţie publică din România, trebuie să-şi schimbe radical comportamentul”.

Ministrul crede că ANAF trebuie să-şi schimbe mentalitatea: „Trebuie să demonstreze că are un tratament corect, echitabil şi onest faţă de contribuabili, fie persoană fizică, fie persoană juridică”.

Demnitarul menţionează câteva elemente esenţiale pe care ANAF trebuie să le îndeplinească în 2019, printre care informatizarea sistemului, pe care o califică drept „o lacună de foarte mulţi ani de zile”, precum şi simplificarea modului de a acţiona în relaţia cu contribuabilul, o mai bună colectare în zona de TVA şi nu numai.

„Sunt sume foarte importante care pot fi aduse la bugetul de stat, printr-un mod mult mai eficient de lucru al ANAF-ului”, spune Eugen Teodorovici.