Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Înmormântarea, ultima farsă a unui personaj nefast: Petru Groza

petru_groza.jpg

Image source: 
Facebook

În data de 7 ianuarie 1958 murea unul dintre cele mai nefaste personaje din istoria românilor: Petru Groza. Este vorba de un politician care a contribuit decisiv la instaurarea comunismului, la arestarea lui Iuliu Maniu și a elitei democratice românești, la detronarea și alungarea Regelui Mihai I, la prigoana declanșată împotriva Bisericii Greco-Catolice, la confiscarea intreprinderilor și la colectivizare. Întreaga sa viață, Petru Groza a fost un farsor redutabil, iar glumele sale deocheate i-au câștigat simpatia lui Stalin. Ultima sa farsă a fost chiar înmormânarea sa. Deși era exponentul unui regim ateu, Petru Groza a fost înmormântat creștinește, de către patriarhul comunist Justinian Marina.

Născut în 1884, Petru Groza era descendentul unei adevărate dinastii de preoți ortodocși. El și-a făcut studiile universitare la Budapesta, Berlin și Leipzig și a obținut doctoratul în Drept. A devenit apoi avocat la Lugoj și la Deva, iar în plan politic, în ultimii ani ai Imperiului Austro-Ungar, Petru Groza a activat politic în Partidul Național Român.

Din 1911, a devenit membru laic în adunarea bisericească a Mitropoliei Ortodoxe a Sibiului și și-a păstrat acest statut până la sfârșitul vieții. În 1918, a fost unul dintre delegații la Marea Adunare Națională care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României. În anul 1919, Petru Groza a fost ales deputat pe lista PNR, însă, după doar un an, a plecat la Partidul Poporului, condus de Alexandru Averescu. Trădarea i-a fost răsplătită și a fost numit ministru fără portofoliu. Petru Groza a obținut noi mandate de deputat la alegerile din 1922 și 1926, iar în cel de-al doilea Guvern Alexandru Averescu a fost numit ministru al Lucrărilor Publice. Însă Partidul Poporului nu a mai reușit să intre în Parlament în 1927.

Petru Groza s-a întors la Deva, pentru a se ocupa de afacerile sale. Avea acțiuni la 45 de intreprinderi, deținea mine de aur, bănci, hoteluri și moșii. Totuși, în 1933, el avea să revină în politică la cârma unei formațiuni de stânga, Frontul Plugarilor. Petru Groza a transformat-o într-un satelit al comuniștilor. Aceștia și-au răsplătit tovarășul de drum în 1944, după actul de la 23 august, când Petru Groza a devenit vicepremier în guvernele conduse de generalii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu.

În 6 martie 1945, el a fost impus de către sovietici drept prim-ministru și apoi a luat toate măsurile necesare pentru a sovietiza România. În august 1945, a refuzat să își dea demisia, așa cum i-o ceruse Regele Mihai I, încălcând astfel atât Constituția, cât și tradiția democratică. Petru Groza a avut un rol decisiv în falsificarea alegerilor din 1946, în arestarea liderilor partidelor democratice, în frunte cu Iuliu Maniu, precum și în detronarea și exilarea Regelui Mihai I. Tot el a contribuit la interzicerea Bisericii Greco-Catolice.

A rămas prim-ministru până în 1952, când a fost numit președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, practic, șef de stat. În 1958, Petru Groza murit. Trupul său a fost expus în Palatul Regal, rebotezat Palatul Republicii. Apoi, în 10 ianuarie, cel care impusese în România regimul ateu comunist, a avut parte de o slujbă creștinească de înmormânare, transmisă la radio. Pentru ca farsa să fie deplină, slujba a fost oficiată de patriarhul comunist Justinian Marina, care spunea că Isus Cristos este sovietic.

Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

Rubrica Pagina de istorie din 7 ianuarie 2019
866