
Politică
Reprezentanța diplomatică a UE la Washington, ”degradată” de administrația Trump
sediul_ue.jpg

Aceste modificări au devenit evidente atunci când ambasadorul UE la Washington a fost unul dintre ultimii diplomaţi invitaţi să-i aducă un omagiu, la 5 decembrie, defunctului preşedinte american George W. Bush.
Doi diplomaţi europeni au confirmat această ”degradare” protocolară, precizând că UE nu va adopta, probabil, măsuri de retorsiune, dorind să păstreze relaţii bune cu Washingtonul.
O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene (CE) a confirmat că discuţii sunt în curs cu Guvernul american în vederea evaluării consecinţelor acestor modificări.
Pe de altă parte, ambasadorul UE la Washington, David O'Sullivan, un veteran irlandez la CE aflat în post de patru ani, a fost ”degradat” la rangul de ”şef de delegaţie”, fără ca măcar să fie informat, scrie corespondentul Le Figaro la Washington.
Această modificare presupune că trimisul Bruxelles-ului nu va mai avea rangul de ”ambasador extraordinar şi plenipotenţiar”, ci doar de ”şef de delegaţie”, la fel ca reprezentantul Uniunii Africane (UA).
Uniunea Europeană obţinuse statutul de reprezentare la nivelul unui stat în 2016, sub administraţia Obama.
Donald Trump a dat dovadă, în mai multe rânduri, de dispreţ faţă de instituțiile europene şi a salutat decizia Regatului Unit de părăsi UE.
Preşedintele consideră Uniunea Europeană drept ”un grup de ţări pus împreună pentru a obţine avantaje din partea Statelor Unite”, mai ales pe plan comercial.
Consecinţele practice par, pentru moment, limitate la domeniul protocolar. ”Însă - după cum a declarat un diplomat - europenii trebuie să-și pună întrebări asupra motivațiilor acestei decizii şi în privința altor măsuri pe care administrația le-ar putea lua”.