Malta forțează solidaritatea europeană privind migrația

Cei aflați la bordul celor doua vase umanitare germane Sea-Watch și SeaEye au putut fi în fine debarcați în Malta după trei săptămâni de așteptare. 

Malta cere acum ca sistemul ad-hoc de relocare să funcționeze și sa fie aplicat nu doar celor 249 de migranti salvați acum, ci și celor care se afla deja în Malta și pe care tara i-a salvat atunci când n-a făcut-o nimeni, după cum se subliniază Valetta.

Iar la Bruxelles, Comisia Europeana salută gestul maltez  și cere ca celelalte state UE să dea dovadă de "solidaritate activă"

Un acord de ultimă oră găsit cu alte state face posibilă redistribuirea acestor migranți între România, Germania, Franța, Luxembourg, Irlanda, Portugalia, Olanda și Italia. 

Dar Malta cere o soluție „completă și globală” pentru primirea migranților pe care vasele umanitare îi salvează în largul coastei libiene și-i aduce în Europa, forțând astfel mâna clubului comunitar privind ospitalitatea.

Toate soluțiile imaginate de UE începând din 2015 pentru primirea și redistribuirea migranților au eșuat. Cotele obligatorii, amenințările cu tăierea de fonduri, apelurile făcute în numele solidarității, toate au dat greș.

In paralel, a mers însă descurajarea traficanților prin diferitele acțiuni europene în Marea Mediterană și mai ales datorită imaginii de fortăreață impenetrabilă pe care o dă acum UE. 

Numărul migranților a diminuat pe măsură ce s-a conturat poziția ostilă a statelor membre și a cetățenilor europeni.

Diviziunile interne cresc privind acest subiect care va fi folosit din plin și în apropiata campanie electorală pentru alegerile europene. 

Iar Malta, Italia, Grecia nu-și mai ascund dezamăgirea față de reacția partenerilor din nordul Europei. 

Ele sunt țările aflate în prima linie a migrației  și definite ca atare în textele europene, dar aceleași texte prevăd o solidaritate iluzorie pe care ar trebui s-o manifeste țările din a doua linie, ca Franța, Germania, Olanda. 

Problema nu are soluție. Ea nu se va rezolva prin apelurile disperate la solidaritate ale capitatelor sudice și ale Comisiei Europene și nici prin amenințări, ci doar prin adoptarea unei politici europene a azilului.

De aceasta însă, statele membre UE s-au ferit ca de foc și continuă s-o facă.