Congresmanii americani speră să poată forța mărturia celor prezenți la întâlnirile de taină Trump - Putin

Două la Hamburg, în iulie 2017, apoi câte una în Vietnam în noiembrie a acelui an, la Helsinki în iulie și la Buenos Aires în decembrie anul trecut. Întâlnirile Trump-Putin, între patru ochi sau într-un caz cu participarea discretă a fostului șef al diplomației, Rex Tillerson, sunt învăluite în mister. Nu există transcrieri, nici măcar în spațiul clasificat, iar notele traducătorului lui Trump, care la Helsinki a fost Marina Gross, au fost ori confiscate de Trump însuși ori nu sunt accesibile nici măcar subalternilor trumpieni cu autoritate asupra dosarului bilateral. Rapoartele publice privind convorbirile telefonice dintre cei doi lideri vin de obicei de la Moscova, iar interceptările pe care se bazau decidenții americani pentru a evalua impactul diplomației la vârf au o circulație mult mai limitată decât în trecut, întrucât cuprind deseori afirmații pejorative referitoare la Trump și ginerele său Jared Kushner.

“Trump tratează relația cu liderul de la Kremlin altfel decât au făcut-o toți președinții americani ai ultimelor generații. Predecesorii săi au apelat întotdeauna la subalterni de rang înalt pentru a fi prezenți la convorbiri și  lua notițe. Transcrieri detaliate au fost transmise, pentru coordonare operațională, agențiilor guvernamentale de resort. Trump nu face nimic din toate astea. Mai mult, insistă să-i țină la distanță pe asistenți, și într-un caz a confiscat notele singurului martor american, traducătorul său”, relata Greg Miller, autorul articolului din Washington Post.

Bill Clinton a procedat cu totul altfel, cum o arată sutele de documente, desecretizate anul trecut, privitoare la duzina de întâlniri la vârf cu Boris Elțîn în anii 1990. Pentru Strobe Talbott, care a participat la multe dintre acele convorbiri în calitate de ministru-adjunct de externe, ce se întâmplă astăzi este "scandalos" și handicapant pentru decidenții americani, puși în situația de a lucra în întuneric.

“S-a abătut în mai toate privințele de la procedurile operaționale normale. Propriul său guvern nu știe ce să facă în relația cu Rusia. Nu-i ajută pe oficialiii americani direct implicați, nu-i ajută pe cei abilitați să traseze o linie de conduită. E stupid să faci așa ceva, dar nu cred că-i motiv de demitere”, opina Andrew Card, care a fost șeful de cabinet al președintelui Bush Jr.  

Liderii comitetelor de Afaceri Externe și Servicii Secrete din Cameră, Eliot Engel și respectiv Adam Schiff, care au început demersuri pentru a forța mărturia celor prezenți la întâlnirile de taină Trump - Putin, cântăresc exact acest aspect, oportunitatea declanșării procedurii de destituire a președintelui. Deliberările lor sunt facilitate de alte dezvăluiri care au intrat în spațiul public săptămâna trecută, cea privind ancheta contra-informativă a Poliției Federale vizându-l pe presedinte ca risc pentru securitatea națională, și cea conform căreia Paul Manafort,  pe atunci coordonatorul operațiunilor electorale trumpiene, ar fi transmis unui ucrainian suspectat de legături cu serviciile secrete rusești, Konstantin Kilimnik, date interne care să ghideze cu precizie eforturile Kremlin-ului de influențare și fraudare a prezidențialelor din 2016. Aceste eforturi, și posibila complicitate a președintelui Trump însuși, fac obiectul unei investigații senatoriale și anchetei procurorului independent  Robert Mueller, demarată la 17 mai 2017 și care dă semne că se apropie de final. Mueller a inculpat până acum 37 de persoane și entități, printre care cetățeni ruși și instituții precum Agenția de Cercetare a Internet-ului, bănuită de pirataj informatic, și o unitate de spionaj și sabotaj cibernetic a Informațiilor Militare.

“E ciudat că de când au început aceste două anchete am văzut cum abordările putiniene sunt repetate ca un papagal de Trump, cum liderul american îl laudă cu orice ocazie pe omologul său, cum nu vorbește Rusia de rău, cum doctrina Republicană de campanie privind Rusia a fost îndulcită. Acestea nu sunt acțiunile obișnuite ale unui președinte al Statelor Unite”, constata liderul grupului Democrat din comisia senatorială de Informații, Mark Warner. 

Președintele Trump a refuzat  să urmeze consensul american că Rusia a intervenit în alegeri, a recunoscut anexarea Crimeii, a criticat alianța militară nord-atlantică, a decis fără consultări retragerea din Siria, iar în conferința de presă comună din iulie anul trecut, la finalul întâlnirii la vârf de la Helsinki, s-a exprimat cu o lipsă de demnitate  care a provocat un cutremur în lumea politică washingtoniană.

Persoane din anturajul lui Trump au avut peste o sută de contacte cu elemente din orbita oficială sau oficioasă a Kremlin-ului, printre care Oleg Deripaska, oligarhul  care l-a avut pe statul de plată pe Paul Manafort și pe care, recent, ministerul de finanțe de la Washington vrea să-l scoată de sub incidența sancțiunilor economice asupra Rusiei. La mijlocul anului 2016, așa-numitul dosar Steele scotea în evidență relațiile vechi de afaceri ale lui Trump în Rusia și lumea post-sovietică - relații confirmate între timp printre alții de fostul avocat al lui Trump, Michael Cohen - și emitea, fără dovezi, ipoteza că Trump a fost compromis și este în serviciul Rusiei.  Asupra acestei ipoteze s-a aplecat inițial Poliția Federală, al cărei demers a fost lărgit la suspiciunea de obstrucționare a actului de justiție după ce, la 9 mai 2017, Trump îl concedia pe directorul James Comey pe care, o zi mai târziu și încălcând flagrant protocolul, îl bălăcărea într-o discuție în Biroul Oval cu doi Serghei, ministrul de externe Lavrov și ambasadorul Kislyak.

“Sper că Mueller își va încheia ancheta și-și va prezenta raportul. Au trecut aproape doi ani și până acum n-am văzut nici o dovadă de complicitate între campania Trump și Rusia.  Rămân o serie  întreagă de nelămuriri despre toate fațetele cazului. Avem nevoie de o limpezire pentru că națiunea e confruntată cu probleme serioase, și nu-i bine să plutească un nor deasupra unei Administrații, trecută, prezentă sau viitoare”, argumenta senatorul Republican de Wisconsin, Ron Johnson.