Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Klaus Iohannis va respinge propunerile de miniștri la Dezvoltare Regională și Transporturi

iohannis

Sursa imaginii: 
presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis va refuza, din nou, propunerile de miniştri la Dezvoltare Regională şi Transporturi-  Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că trimite şefului statului aceleaşi propuneri, respinse deja de şeful statului. 
 

Aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi, două vor fi finalizate documentele şi reexpediate la Guvern”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Acesta a mai precizat că nu a primit niciun fel de alte propuneri și discuțiile nu au vizat alte propuneri. În ceea ce privește motivul refuzului, acesta va fi cunoscut din scrisori, a mai spus șeful statului. „Sunt chestiuni juridice care trebuie foarte bine studiate şi recomand să se studieze. Nu am primit niciun fel de alte propuneri şi discuţiile pe care le-am purtat nu au vizat alte propuneri. (…) Rezolvarea este foarte simplă, nu are decât partea guvernamentală să citească cu atenţie legislaţia invocată de mine, iar PSD nu are decât să vină cu nişte propuneri care să mă convingă că ministerele vor fi bine conduse”.  În același context, întrebat despre blocajul din numirea miniştrilor, Klaus Iohannis a răspuns că „Rezolvarea este foarte simplă. Nu are decât partea guvernamentală să citească legislația, iar PSD să vină cu propuneri care mă conving că ministerele vor fi bine conduse”. Reacţia preşedintelui vine după ce premierul Viorica Dăncilă i-a propus, pentru a doua oară, pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, la șefia ministerelor Dezvoltării Regionale, respectiv Transporturilor.