Proiectul trumpian pe granița sudică, un zid contra istoriei

Această carte este despre trecut, dar un trecut care iluminează prezentul, care plasează în context Marele Zid trumpian.

Ultimul capitol al cărții, al 7-lea, este dedicat subiectului spinos al imigrației,cu accent pe un moment de crispare anti-imigraționistă anterior faraonicului proiect trumpian, momentul care, începând din 2006 și în lumina așa numitei Legi a Barierei Securizate, a dus la ridicarea unui sistem ne-contiguu  de obstacole fizice pe 1.078 km, mai puțin de jumătate din lungimea zidului continuu visat de actualul ocupant al Casei Albe. Cum subliniază însă Rachel St. John, aceste episoade de crispare au fost doar niște paranteze tensionate într-o istorie de coexistență și cooperare.  Să nu uităm că actuala frontieră americano-mexicană nu se suprapune vreunei realități etnice sau istorice. Ea este moft diplomatic,  artificiu cadastral, fruct al acaparării,  colonizării, pacificării, birocratizării și militarizării.

Subtitlul cărții arată că autoarea se limitează doar la porțiunea vestică a graniței, pentru că această zonă, la vest de Rio Grande - California, Arizona, Noul Mexic - dezvăluie, mai pregnant decât porțiunea de est, adică Texasul - măsura în care frontiera este o construcție politică. În cele trei state vestice artificialitatea frontierei iese în evidență mult mai bine. În Nogales Arizona de pildă, dacă te îmbătai criță într-un saloon aveai toate șansele să adormi, în drum spre casă, cu capul în Statele Unite și picioarele în Mexic.  Pe acea frontieră nu exista, înainte de 1848 și mult după aceea, despărțire reală – țărușii sau stâlpii de frontieră erau doar un element decorativ.  California și Baja, Arizona și Sonora, Noul Mexic și Chihuahua erau chipuri în oglindă, aidoma în pofida arbitrariului istoriei.

Rachel St. John: Pe conturul său actual, granița există din 1848, cu ajustări minore datând din 1853. Demarcația din 1848 era rezultatul unui război între cele două țări, declanșat în scopuri anexioniste de către Statele Unite, care a dobândit atunci pământuri mexicane vaste în ceea ce este azi sud-vestul țării - California, Arizona, Noul Mexic, Nevada - precum și părti din Texas, Wyoming, Colorado și Utah. Un teritoriu enorm pe care Mexicul a trebuit să-l cedeze.

Reporter: Vorbiți despre "crearea" unei granițe, termen ne-uzual în astfel de situații. În ce sens a fost frontiera sudică o "creație", o improvizație?

Rachel St. John: E vorba despre un proces în care oficiali ai celor două părți, Statele Unite și Mexic, încearcă să traseze o linie despărțitoare pe un teren pe care nu-l știu prea bine. Americanii, în frunte cu președintele James Polk, râvneau puncte ale litoralului californian, în special trei golfuri, San Francisco, Monterrey și, la sud, San Diego. Într-un sens, granița sudică este produsul arbitrar al negocierii diplomatice, produs care, după ce ajunge la Washington în formă preliminară și e apoi verificat pe teren, stârnește dispute punctuale rezolvate în 1853, când Statele Unite achiziționează sudul actual al Arizonei și Noului Mexic prin tratatul care s-a numit Gadsden, după numele negociatorului american, iar în Mexic Mesilla.

Reporter: Scrieți despre două faze în evoluția frontierei, pre-modernă și modernă, aceasta din urma începând din zorii secolului trecut. Cum reușesc oficialii celor două părți să transforme artificiul politic al frontierei în realitate oficială?

Rachel St. John: La început, nu pot face mare lucru: puțini agenți la fața locului, pământurile traversate de frontieră în bună parte sub controlul triburilor indigene.  Topografierea însăși, simpla marcare pe teren a demarcației au dat, în aceste condiții, mult de furcă. Vorbim de un mediu uscat, aspru, cu porțiuni deșertice sau montane greu accesibile. La sfârșitul secolului al XIX-lea, cele două părți izbutesc să stabilizeze administrativ regiunea și să se impună militar asupra triburilor băștinașe. De asemenea, progresează colonizarea civilă a zonei frontaliere iar cele două părți încep să reglementeze fluxurile comerciale, cu accent pe colectarea de taxe vamale. Tot în această epocă, și mai apăsat la începutul secolului XX, guvernul american începe să fie alarmat de fenomenul imigrației, cu precădere cea chineză. Începând din 1882 era în vigoare o lege de excludere a chinezilor, în special a celor necalificați și neangajați în activități comerciale.

Reporter: Excluderea chinezilor are desigur ecouri puternice în prezentul trumpian și este prima dintr-un șir de măsuri restrictive sau represive care au punctat O istorie a graniței, care, cum arătați în capitolele trei și patru ale cărții, merge în paralel și în relație cu o alta, cea a dezvoltării capitaliste, inițiativelor antreprenoriale de multe ori în simbioză. În această dublă dinamică, al doilea deceniu al secolului trecut marchează trecerea printr-un  nou con de umbră represivă, ca urmare a revoluției mexicane, și incursiunii transfrontaliere din 1916 a lui Pancho Villa.

Rachel St. John: Revoluția mexicană începe în 1910. Partea americană încearcă să împiedice revărsarea violenței, restricționează traficul de arme spre Mexic, face eforturi de zăgăzuire a  fluxului de imigranți. Vine incursiunea lui Pancho Villa în Columbus, Noul Mexic, considerată un act de agresiune. Raidul stârnește un val de indignare în rândul populației și presei americane, determinând Washington-ul să trimită o forță expediționară punitivă, sub comanda generalului Pershing, pentru a-l vâna și captura pe Villa. Nu reușesc să-l captureze, dar cele două părți ajung foarte aproape de un nou război.

Reporter: Care ar fi alte momente definitorii, alte răscruci pe drumul istoric al graniței sudice?

Rachel St. John: O altă răspântie sunt anii 1930, când Marea Criză Economică afectează profund ambele țări, determinând guvernele federale și statale americane să deporteze masiv migranți mexicani și, în multe cazuri, pe copiii acestora născuți în Statele Unite. Pendulul oscilează în cealaltă direcție după declanșare celui de-al Doilea Război Mondial, când Washington-ul are brusc nevoie de brațe de muncă, ceea ce duce la crearea programului angajări pe contract "bracero",  care persistă până la finele anilor 1960. Dacă vrem să înțelegem cu adevărat ce se întâmplă în zilele noastre, trebuie însă zăbovit asupra a două momente critice survenite în secolul trecut. În epoca Reagan se aprobă o reformă majoră a sistemului de imigrație, care-i amnistiază pe imigranții fără statut legal aflați deja în țară, și se intensifică, în paralel, dezbaterea publică privind controlul imigrației și dialogul politic, început în anii 1970, referitor la narcotraficul pe granița sudică. Apoi, în anii 1990, Executivul Clinton, în căutare de echilibru politic, urmărește atât liberalizarea comerțului bilateral prin mecanismul NAFTA (Tratatul Nord-American de Liber-Schimb) cât și crearea unei imagini de strictețe pe frontieră. În acest secol ar fi două momente-cheie: 11 septembrie 2001- care a dus la înăsprirea controlului frontalier și la promulgarea  în 2006 a așa-numitei Legi a Barierei Securizate - și acum această idee că statul federal trebuie să înalțe un zid, idee în multe privințe detașată de realitățile graniței. Nu s-a înregistrat în vremea din urmă vreo schimbare semnificativă a fluxului migratoriu sau traficului de droguri. E,  în esență, o decizie politică.

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua