
Politică
PSD-ALDE vrea un buget adoptat pe repede înainte. Opoziția amenință cu blocarea
sedinta_buget.jpg

Parlamentarul PNL Raluca Turcan afirmă, după ce proiectul bugetului pe 2019 a fost depus la Parlament fiind stabilit şi calendarul dezbaterii, care ar urma să dureze cinci zile, că a fost transmis într-un cadru neconstituţional şi acuză Guvernul că încalcă în mod deliberat Constituţia pentru a câştiga timp. "Să fie foarte clar! PNL doreşte ca ţara să aibă cât mai urgent un buget adoptat. Dar un buget constituţional adoptat. Dezbătut şi amendat pentru nevoile de dezvoltare ale României. Din nefericire, bugetul a fost transmis într-un cadru neconstituţional. PNL are informaţii credibile că Guvernul încalcă în mod deliberat Constituţia pentru a câştiga timp în privinţa cheltuielilor pe care trebuie să le acopere. Investiţiile primăriilor sunt compromise pe 2019. Cheltuielile puse în braţe de Guvern anul trecut vor trebui însă suportate!", susţine Raluca Turcan. Reprezentanta opoziției spune că ”este o invitaţie directă la sesizarea CCR şi un motiv consistent pentru PSD de a mai da vina pe nişte duşmani imaginari pentru proasta guvernare". ”Avertizez public că există posibilitatea pentru oricine de a se adresa CCR cu privire la legalitatea şi constituţionalitatea adoptării bugetului. PNL nu este duşmanul inventat de PSD. Ei sunt singurii vinovaţi pentru că ţara nu are un buget aprobat nici astăzi. Ei sunt vinovaţi pentru blocajul financiar", susţine Raluca Turcan.
Și USR se plânge că noul proiect de buget prezentat vineri prevede un deficit cu 1,3 miliarde de lei mai mare decât cel descries în forma anterioară a actului normative. Liderul deputaților USR Cristina Prună spune că ministrul de finanțe ar trebui să demisioneze în aceste condiții pentru că ”în spatele acestor cifre sunt oameni”, sunt ”persoane cu dizabilități cărora le-au fost tăiate alocările bugetare, sunt investiții publice pe care mediul rural le așteaptă cu sufletul la gură”. Liderul USR a criticat și graba periculoasă impusă de coaliția la putere pentru adoptarea proiectului de buget.
Potrivit calendarului stabilit sâmbătă de birourile permanente, votul final pe proiectul de lege ar urma să fie dat vineri 15 februarie. Opoziția are termen până luni la prânz să depună amendamente. Comisiile pentru buget au termen apoi până miercuri să prezinte un raport a cărui dezbatere va începe în aceeași zi și va continua până la votul de vineri.