Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit: May între ciocanul anti-europenilor și nicovala pro-europenilor

theresa_may.jpg

Theresa May
Theresa May trebuie să-i împace și pe pro-europeni și pe anti-europeni
Image source: 
Sky News

Prim ministrul Marii Britanii, Theresa May, a făcut un apel la unitate în propriul Partid Conservator în sprijinul negocierilor Brexit cu Uniunea Europeană. Dar atât pro-europenii cât și anti-europenii din partid critică strategia ei de negocieri.

Cu 40 de zile înainte de data stabilită pentru ieșirea Marii Britanii din UE premierul May a trimis o scrisoare tuturor celor 317 deputați Conservatori, cerându-le să lase deoparte preferințele personale și să sprijine la vot în Camera Comunelor acordul Brexit negociat cu liderii europeni.

În scrisoare, premierul May le atrage atenția deputaților că "istoria ne va judeca pe toți" cu privire la modul în care vor trata Brexit.

Dar nici nu a trimis bine scrisoarea premierul May că au și început să apară critici din partea deputaților eurosceptici, reuniți în așa numitul Grup de Cercetare Europeană (ERG). 

Mesajele divulgate pe Whatsapp arată că vicepreședintele ERG, Steve Baker, califică negocierile premierului May cu oficialitățile UE la Bruxelles drept "o pierdere de timp".

Euroscepticii nu acceptă așa numitul "backstop", soluția provizorie menită a evita revenirea la o frontieră "dură" între Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit pe timpul când UK și UE negociează o nouă relație comercială după data ieșirii din Uniune. 

Ei critică faptul că backstop nu este limitat în timp, riscând să prindă Marea Britanie într-o uniunea vamală cu UE pe un termen nedefinit. 

"Ce îi mai trebuie premierului ca să accepte că nu vom accepta backstop în actuala sa formă?" a declarat Baker ziarului londonez Sunday Times. 

ERG are circa 100 de membri și aceștia preferă o ieșire din UE fără acord decât actualul acord convenit cu liderii UE și respins deja masiv de Camera Comunelor, cu 432 - 202, pe 15 ianuarie. 

Amânarea datei Brexit?

Pe de altă parte, pro-europenii din partid, alarmați de perspectiva ieșirii din UE pe 29 martie fără un acord negociat cu toate conscecințele economice negative ce ar putea deriva de aici, amenință și ei.

may_tusk.jpg

Theresa May cu Donald Tusk
Theresa May se va întâlni din nou la Bruxelles cu președintele Consiliului European, Donald Tusk
Image source: 
Zuma/Rex/Shutterstock

Săptămâna trecută deputatul pro-european Dominic Grieve afirma că șase membri ai cabinetului ar fi gata să demisioneze în semn de protest împotriva unei ieșiri din UE fără acord, cu alți șase miniștri adjuncți pregătiți să facă același gest politic. 

Premierul May continuă în această săptămână negocierile la Bruxelles, deși liderii UE au afirmat categoric că acordul e ne-negociabil și nu se poate renunța la backstop.

Cotidianul Times scria săptămâna trecută că președintele Franței, Emmanuel Macron, ar fi gata să sprijine adoptarea unui document cu valoare juridică specificând o limită în timp pentru backstop. 

Informația nu a fost confirmată și nu e clar dacă euroscepticii ar fi gata să voteze chiar și în favoarea unei astfel de soluții, în timp ce opoziția Laburistă nu dă semne că ar fi dispusă să sprijine acordul, pe care îl consideră un Brexit dur. 

În orice caz, la sfârșitul lunii deputații vot vota din nou și un ministru în cabinetul May își exprima temerea în Sunday Times că atunci va putea fi adoptat un amendament care să oblige premierul May să ceară liderilor UE o amânare a datei Brexit.

Un summit UE e prevăzut pe 20 - 21 martie, cu ceva mai mult de o săptămână înainte de data Brexit, iar amânarea nu poate fi decisă decât cu unanimitatea celor 27 de state membre. 

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ
600