Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


America, în criză constituțională. Se caută soluții juridice pentru a bloca planul lui Trump

usa_trump.jpg

Președintele american Donald Trump în fața susținătorilor din El Paso, Texas, luni 11 februarie 2019.
Image source: 
REUTERS/Leah Millis

De trei zile America este în criză constituțională. Președintele Trump  a invocat starea de urgență pe granița sudică pentru a re-aloca fonduri destinate unui zid care să oprească o pretinsă invazie de droguri și imigranți ilegali. Anunțul a venit după ce Parlamentul aprobase, după negocieri bi-partizane, 1.375 miliarde de dolari în acest scop, sumă pe care președintele american a socotit-o insuficientă.

Vreme de două luni, a vrut 5,7 miliarde pentru o urgență imaginară. Iritat că nu i s-a făcut imediat pe plac, nemulțumit de ce a încuviințat Parlamentul și doritor să arunce bazei fanatizate încă o ciozvârtă  electorală, Trump a poftit să completeze și să mărească suma pretinsă inițial, cu 6,1 miliarde deturnate din bugetul Pentagonului (3,6 miliarde rezervate construcțiilor militare și 2,5 miliarde pentru acțiuni anti-drog) și 600 de milioane de la Finanțe, bani proveniți din confiscări de bunuri ilicite. Țara a trebuit să îndure, pentru fantasma trumpiană a valului imigraționist ce stă să înece America dinspre sud, 35 de zile de blocaj guvernamental, cel mai lung din istorie, și zile lungi de trist spectacol politic.

“Avem o invazie de droguri și criminali. O oprim, dar e foarte greu. Cu un zid, ar fi mai ușor. Câte stări de urgență am avut, 56?  Multe, și multe mai puțin importante decât să ai o graniță. N-ai graniță, n-ai țară. În toată lumea luptăpm ca alții să aibă frontiere, doar la noi acasă nu”, s-a lamentat vineri ocupantul Casei Albe  într-o stufoasă conferință de presă de 50 de minute în care cuvântul "invazie" a fost rostit de șapte ori.

Statisticile, cele reale, cele care sunt, pentru Trump, doar un moft, o invenție a dușmanilor săi politici, arată că numărul interpelărilor pe graniță a scăzut constant în ultimele două decenii, ca apartenență la bande a celor fără statut este de ordinul unei zecimi de procent, că ponderea celor cu trecut infracțional este în jur de 4%.

“Doar criză vede. Total greșit. Pentru noi graniță înseamnă familie, copii, comunitate, șanse în viață. În ce privește omuciderile, datele Poliției Federale indică o medie națională de 5,3 la 100.000.  Granița este mult sub această medie. Washington-ul e de 2-3-4 ori mai periculos decât orașul meu natal, Laredo. Mă gândesc uneori, cu tot respectul cuvenit, că urgența nu-i pe granița sudică ci la guvernare, cu președintele”, argumenta deputatul Democrat de Texas, Henry Cuellar, unul dintre cei nouă reprezentanți din circumscripții frontaliere care s-au opus declarării stării de urgență. Opoziția din Legislativ a fost amplificată imediat după anunț și în crescendo constant de atunci.

Cotidianul New York Times a scris despre "uzurparea autorității Legislativului", căruia Constituția i-a conferit, în Articolul 1, paragraful 9, autoritate unică în alocarea de fonduri.  Ziarul Houston Chronicle a deplâns  "subminarea democrației" printr-un act arbitrar, iar National Review, publicația-amiral a conservatorismului american, a considerat că "declararea stării de urgență este, în esență, un document disprețuitor, proclamația unui rege, nu argumentația unui președinte, și ar trebui să eșueze în instanță".

“Nu-i nici o stare de urgență. Vom analiza opțiunile și vom pregăti o ripostă adecvată”, promitea președinta Camerei, Nancy Pelosi. Liderul minorității din Senat, Charles Schumer i-a chemat pe Republicani să facă front comun pentru "apărarea Constituției". Una dintre căile de atac a deciziei prezidențiale este o rezoluție de anulare inițiată de Cameră și care, conform regulamentului parlamentar va trebui supusă la vot în Senat, al cărui lider al majorității, Mitch McConnell, s-a făcut încă o dată preș în fața președintelui. Un număr de senatori Republicani și-au anunțat opoziția, dar șansele de a întruni cele 67 de voturi necesare neutralizării veto-ului prezidențial sunt minime.

Calea juridică pare mult mai promițătoare.

Uniunea Americană Pentru Drepturi Civile și-a anunțat intenția de a contesta constituționalitatea proclamației, iar organizația non-guvernamentală Cetățeanul Public va lupta pe frontul exproprierilor în scop de utilitate publică pentru care, în mod normal și în multe cazuri, va fi nevoie și de aprobarea Legislativului. Statele de graniță, care pot fi afectate punctual de re-alocarile bugetare preconizate de Administrație,  își pun și ele la punct strategiile.

“Suntem pregătiți. Știam că se poate întâmpla și am organizat, cu parteneri statali, o ripostă concertată. A devenit clar că nu-i vorba de nici o urgență. Nu doar că nimeni n-o crede, președintele însuși a recunoscut-o”, a punctat Xavier Becerra, ministrul californian al Justiției, referindu-se la  mult remarcate și comentate afirmații ale  lui Trump în conferința de presă de vineri  care năruie justificarea, temeiul deciziei sale.

“Aș putea ridica zidul mai lent. N-a fost nevoie de starea de urgență, dar prefer să-l înalț mult mai repede. Nu era necesar pentru alegeri, 2020, pentru acelea am făcut deja mult zid. Singurul motiv pentru care vorbim despre asta sunt alegerile. Vor să câștige, Democrații, dar se pare că nu vor reuși. Ăsta e unul dintre modurile în care speră să câștige, cu obstrucție și alte prostii”.

Totul ar fi trebuit să fie tranșat, șah-mat, după o astfel de mărturisire publică, dar în America politică și legală de astăzi nimic nu-i simplu. Donald Trump însuși a descris traiectoria probabilă a contestației, de la instanțele inferioare care se vor pronunța în defavoarea sa la Curtea Supremă cu majoritate conservatoare în care verdictul va fi pe muchie de cuțit. Starea de urgență are o istorie nobilă în America, și n-a fost utilizată până acum în scopuri politicianiste sau cu nesocotirea voinței Parlamentului.  De la Abraham Lincoln în timpul Războiului de Secesiune la Bush Jr. în 2001, după atacurile teroriste de la 11 septembrie, ea a răspuns unor situații reale de forță majoră  și a fost decretată în conjuncție cu Legislativul.  Un precedent foarte instructiv este tentativa președintelui Truman de a o  invoca pentru a naționaliza oțelarii din Youngstown, statul Ohio,  amenințate  cu greve de protest care ar fi periclitat aprovizionarea cu material a forțelor americane de pe frontul coreean. Curtea Supremă a decis, în 1952,  că președintele nu este îndreptățit să exproprieze proprietate privată în absența "unei autorități constituționale conform articolului al II-lea sau unei imputerniciri statutare conferite expres de către Parlament".  În formularea sa modernă legea urgențelor naționale - numărul 50, alineatul 1601 et passim -datează din 1976. Un întreg arsenal statutar și legal intră automat în dotarea președintelui de la intrarea în vigoare a decretului, printre care, conform legii 2808,  autoritatea de a ordona "construcții de natură militară" de utilitate operațională. Aproape 5.000 de militari au fost desfășurați la ordinul lui Trump pe granița sudică.

“Două legi guvernează intervenția statală în cazuri de dezastre naturale sau siguranța națională. Latitudinea prezidențială este considerabilă, dar e nevoie de o justificare. În acest caz, ea lipsește. Nu la precedent trebuie să ne gândim, ci la gravitatea situației prezente, în care Legislativul nu-și exercită autoritatea constituțională dacă îngăduie această nelegiuire”, a avertizat comentatorul politic, erou în războiul din Vietnam și legendar comandant divizionar de infanterie mecanizată în primul război din Golf,  generalul în rezervă Barry McCaffrey.

Ascultă AICI corespondența din SUA
437